Lobonț: Încă nu știu ce fac dacă ratez promovarea. A fost doar prima repriză, urmează a doua la Sibiu

Bogdan Lobonț a venit în fața presei și a comentat eșecul cu Hermannstadt. La întrebările incomode, privind o eventuală demisie sau dacă va continua la U după returul cu Sibiu, Lobonța răspuns vădit. enervat.

”Pisica” e încă încrezător că ”U„ poate întoarce rezultatul deși totul pare acum SF.

Ăsta este rezultatul final, meciul ţine 180 de minute. Mai avem de jucat a doua repriză, la Sibiu. Aşa cum ei au reuşit să dea două goluri, la fel putem să facem şi noi. Important este ca băieţii să se refacă după efortul extraordinar pe care l-au depus în această după-amiază. Trebuie să fim realişti, pentru că astă-seară a fost alt ritm. Este o experienţă din care cu toţii avem de învăţat.

Băieţii au dat maximum din tot ceea ce au putut ei şi trebuie să ne refacem cât mai bine pentru miercuri. Miercuri mergem şi ne jucăm şansa la sigur. Nu sunt supărat, de ce să fiu supărat? Nu sunt supărat deloc. Au dat tot ceea ce au putut ei să dea, tot ceea ce le-am cerut eu, au dat. Avem trei zile la dispoziţie să ne refacem şi după aceea mergem la Sibiu să ne jucăm şansa”, a spus Lobonț.

Iată discuția cu presa:

Written by 

Peste 20 de ani de experiență în industria media din România, autor al istoriei presei clujene, "Colosul cu picioare de hârtie", dar și co-autor al volumului "Cluj contra Cluj - Istoria celui mai vechi derbi local din România", o sinteză a confruntărilor directe dintre "U" Cluj și CFR, realizată în colaborare cu jurnalistul Bogdan Stanciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.