INTERVIU. Sociologul Vasile Dâncu: ”Lecția transmisă de acești copii este tocmai aceasta: Nu suntem o națiune de învinși, victoria este posibilă!”.

Vasile Sebastian Dâncu, fost viceprim-ministru, ministru, de 20 de ani universitar de sociologie, se află în Italia la Campionatul European de Tineret Under 21, și a văzut meciurile naționalei. Dâncu este pasionat de fotbal și a fost consultantul FRF, el și echipa sa au scris dosarul de candidatură al României pe baza căruia țara noastră a câștigat la UEFA. Patru meciuri de la Euro 2020 se vor juca aici.

Despre marea performanță a naționalei de tineret condusă de Mirel Rădoi, despre români și România, despre ce înseamnă fenomenul global numit fotbal am discutat cu Vasile Dâncu în interviul de mai jos.

Reporter: Domnule profesor, ca sociolog, ce înseamnă această calificare în semifinale, cu grupă de foc câștigată, pentru România? E o regăsire în jurul unor valori care ar trebui să ne unească sau e doar ceva trecător?

Vasile Dâncu: Nu este doar o victorie sportivă, este o mare victorie asupra tuturor dezamăgirilor noastre, după trei decenii de rătăcire în tunelul tranziției fără sfârșit. Trebuie să privim această victorie cu speranța că o nouă generație va putea schimba România, economic, politic, social și cultural. Acum e greu de privit acest fenomen cu detașare deoarece toată lumea caută răfuieli sau să-și asume aceste realizări. Dar nu este meritul exclusiv al nimănui, este o conjuncție de factori favorabili, dar nu întâmplători. Un pilon important însă se află în mijlocul acestei construcții: caracterul acestor tineri fotbaliști. Sunt diferiți de alte generații fotbalistice prin mai multe trăsături. Au crescut în spiritul unei mentalități neasistate social, cu disperarea că trebuie să-și rezolve singuri problemele. De altfel, indiferent ce se spune acum, părinții lor au plătit bani grei la școlile de fotbal sau academii, ca și în cazul campioanei noastre la tenis, Simona Halep, nu au avut burse sau gratuități. Această generație s-a construit pe sine și de aici are forța de a nu tremura în fața marilor echipe. Am văzut la acești copii o mare modestie și nici un complex de inferioritate, dar mai ales o mare solidaritate. Sunt prieteni cu toții și ați văzut cum se dublează în timpul meciului? Aleargă tot timpul și apar mereu câte doi, trei la dublaj. L-am văzut pe Ianis Hagi, răsfățat al publicului pentru talentul lui, dar și prin contribuția tatălui său la bucuriile noastre fotbalistice,  cum dă mereu tonul la pressing, împinge echipa spre efort maxim chiar dacă el este unul care se legitimează prin tehnică și execuții tehnice deosebite. Imi place mult la acești tineri bucuria lor de a fi împreună și caracterul lor.

Unii au fost în străinătate unde au devenit profesioniști, alții au crescut în țară cu visul de a pleca spre fotbalul mare. Sunt mult diferiți față de seniorii de la echipa mare și eu văd în ei speranța unor schimbări majore pe care generația lor le vor porni în întreaga noastră societate. Sunt și ei mâhniți de faptul că victoriile lor nu ne unesc mai mai mult, ci mai mult ne dezbină, însă asta nu e problema lor, ci a noastră, a societății.

De ce publicul a fost așa atașat de tricolorii „mici”, apropiat, de ce de fapt ne regăsim așa de mult în fotbal, care e un fenomen global?

V.D.: Publicul din diaspora este un adevărat fenomen. Sunt oameni cărora le este dor de Romania, dar nu de România de care au fugit, ci de o România victorioasă. În dragostea pentru echipa națională amestecă tot ce au trăit până acum: dorul de casă, frustrările și umilințele trăite printre străini, bucuria de a arăta băștinașilor din aceste societăți că sunt mulți și puternici. Vedeam pe străzile din Cesena foarte multe familii cu copii, mergând spre stadion cu fulare și tricourile echipei. Am interpretat-o ca o lecție de pedagogie pentru acești copii care cresc aici și care s-ar putea îndepărta firesc de România. Este incredibil să vezi zece mii de români care stau în picioare 90 de minute și cântă încontinuu. Cei 50 000  de spectatori de pe Arena Națională sunt public de teatru față  de acest public din Italia. Dar nu am avea acest public minunat dacă am avea o echipă națională cu care să nu-i fie rușine. Din păcate, ne aducem aminte de acești oameni doar în alegeri, dar ar trebui să investim bani de la bugetul statului în educația lor aici, pentru a păstra cultura și identitatea românească. Ei dau mereu semne disperate că vor să rămână români si unii chiar că ar vrea să revină acasă, alaturi de familie și prieteni. 

Fost viceprim-ministru, profesor universitar de sociologie, Vasile Dâncu e pasionat de fotbal, joacă atacant când are timp liber. A participat la multe competiții mondiale și europene ca suporter. A fost consultantul FRF și a întocmit cu echipa sa dosarul de candidatură al României pe baza căruia patru meciuri de la Euro 2020 se vor juca în țara noastră

De ce ne regăsim in fotbal? Fotbalul este emoție, prin excelență. Este un sport de echipă în care potențialul de a pune in practică valori umane deosebite este foarte mare: curaj, voință, sacrificiu și chiar inteligență. Apoi este și potențialul de a se naște surprize, marile puteri pot pierde surprinzător și asta oferă suspans și chiar o mistică a norocului. Să nu mai vorbim despre faptul că mulți din noi, băieți mai mici sau mai mari, am bătut sau batem mingea, visând să devenim campioni sau copiind marile staruri. Fotbalul este spectacolul săracilor care pentru o seară pot spune: Et in Arcadia ego!

Care e stilul național de care scriați ieri într-o postare de pe pagina dvs de Facebook?

V.S.: Am vorbit de un stil național în modul în care tratam victoria sau înfrângerile. În primul rând, nu suntem capabili să admirăm învingătorii și nici să-i consolăm pe cei invinși. Să luăm exemplul acestor victorii minunate. Am căutat doar să facem polemici despre cine a produs asta, ca și cum există un singur adevăr și un singur factor. Asa cum spuneam de la început, dacă este să vorbim despre celelalte condiții care au dus la aceste victorii, în afara calității acestei echipe, atunci ar trebui să recunoaștem că este o conjunctură fericită în care au acționat mai mulți factori. E adevarat, munca lui Gheorghe Hagi este importantă la Academia lui. Face un lucru demn de admirat și dă o lecție tuturor celor care stau pe margine și doar vorbesc despre fotbal, dar fac mai puțin. Nimic nu scade din respectul pentru Hagi, dacă spun să nu uităm că unii dintre acești jucători au fost formați de cluburi din țară și au fost crescuți de antrenori care azi sunt anonimi. Nu mai vorbim despre sacrificiul familiilor lor care i-au întreținut la școlile de fotbal. Sunt fotbaliști pe care i-a format străinătatea și noi nu am avut nici o contribuție. Regula cu prezența unui jucător de sub 21 de ani în Liga 1 a fost criticată la început, dar  impusă de FRF, a contribuit decisiv, fără ea mulți tineri nu ar avea azi meciuri în picioare, deci slabe șanse să câștige la acest nivel.

Chiar dacă ei nu revendică victoria, echipa condusă de Răzvan Burleanu a realizat lucruri importante pentru însănătoșirea fotbalului românesc și rezultatele încep să se vadă. Corect este să punem adevărul la locul lui, chiar dacă unora nu le convinde deloc.

Cu un egal pragmatic, 0-0 cu Franța, România a câștigat grupa și va juca semifinala cu Germania

Vedeți, acestea sunt discuții sterile care mai mult strică atmosfera și îi dezamăgesc pe acești tineri, le fac victoriile amare. Discordia din societate este alimentată de multe ori de factorul politic sau grupuri de interese ce fac uneori ca fotbalul să fie urât și victoriile amare. Paradoxul este că pe noi victoriile nu ne unesc, ci ne dezbină. Atunci ce să mai așteptăm de la înfrîngeri? Incep să ne surprindă victoriile, sa ne gasească pregătiți sa le tratăm ca pe înfrângeri, ori lecția transmisă de acesti copii este tocmai aceasta: Nu suntem o națiune de invinși, victoria este posibilă.

De ce nu prea știm să construim echipe (nu doar la/de fotbal) ? E o trăsătura națională individualismul?

V.S.: Am fost obișnuiti prea mult să supraviețuim, să ne adaptăm condițiilor grele. În suferinta din perioada comunismului aveam multe mecanisme de solidaritate, de coeziune mută, de ajutor și de umanitate. Dar ieșirea din uniformitate si suferința comună a creat lupta pentru diferențiere și goana după resurse de diferențiere într-o societate considerată de peste 60% dintre români ca nedreaptă, că având multe caracteristici inegalitare. Oamenii și-au pierdut încrederea in instituții, în conducători, dar și în semenii lor, ori aceasta din urmă este cea mai mare pierdere, deoarece reclamă reconstrucția unei culturi și a unei civilizații. Se vede asta și în sport, marii campioni sunt linșați pe retelele sociale când pierd. Cand Simona Halep câștigă un turneu este Victoria noastră a tuturor, când pierde este doar pierderea ei, o lăsăm singură în vestiar cu lacrimile ei, cu familia ei. Cred că avem nevoie de mult timp, trebuie reformată școala din temelii, trebuie sa refacem mecanismele de promovare in societate, să eliminăm impostorii din funcții și nepotismele, dearece numai așa se reface solidaritatea și legătura socială sanatoasa dintre oameni, dintre oameni si instituții, dintre romani și eroii lor sportivi.

Indiferent dacă vor castiga sau pierde acesti tineri fotbalisti sunt niste eroi, deoarece și-au depăși condiția și ne-au dat o lectie de caracter.

Bologna, Italia. Stadio Dall”Ara. Aici se va juca joi, 27 iunie 2019, ora 19,00, semifinala România-Germania

Despre Vasile Sebastian Dâncu:

(25.11.1961, Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud) este sociolog, prof. univ. dr. la Universitatea din București. A fost viceprim-ministru, Ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în Guvernul României (17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017); fondator al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES, Institut pe care l-a condus în calitate de Preşedinte în perioada 2009-2015; senator PSD Cluj, Parlamentul României, membru al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă (2004-2008); observator și deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru dezvoltare regională (2005-2007) și Ministru al Informaţiilor Publice în Guvernul României (2000-2003). A publicat volumele: „Audienţa radio în România”, 1998; „Societatea civilă şi administraţia locală”, 1999; „Comunicarea simbolică. Arhitectura discursului publicitar”, eseu sociologic, 1999; „Comunicarea în managementul instituţional”, 1999; „Ţara telespectatorilor fericiţi. Contraideologii”, eseuri, 2000; „Politica inutilă”, eseuri, 2007; „Comunicarea simbolică. Arhitectura discursului publicitar”, reeditare, eseu sociologic, 2009; „Ţara telespectatorilor fericiţi. Contraideologii”, reeditare, eseuri, 2010; „Patrie de unică folosinţă. Eseuri de critică sociologică”, 2010; „Mitologii, fantasme şi idolatrie (meditaţii şi flashmob-uri)”, eseuri, 2011; „Poveştile, viaţa şi moartea (50 de texte pentru 50 de ani)”, eseuri, 2013; „O Românie interioară”, eseuri, 2013; „Triburile. O patologie a politicii româneşti de la Revoluţie la Generaţia Facebook”, eseuri, 2015. Este coautor al volumelor „Cartea blogurilor politice”, 2010; „Protecting Minorities in the Future Europe – Between Political Interest and International Law”, 2002; „Sociologie”, 1996; „Methodology for Developing a Local Policy for Poverty Alleviation”, International Training Center ONU, 1999 și a tradus volumul Claude Javeau – „Conversaţie Durkheim-Weber asupra libertăţii şi determinismului. Un dialog Filosofic”, 1993. A colaborat la periodicele: „Studia”, „Transilvania Review”, „Tribuna”, „Dilema Veche”, „22”, „Cultura”, „Steaua” etc. În 2012 a fondat săptămânalul regional Transilvania Reporter, iar în 2013 revista de cultură și gândire strategică SINTEZA. Din anul 2014, este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A primit următoarele premii și distincții: Profesor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (2015); Crucea de Merit în rang de cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania din partea Preşedintelui Republicii Federale Germania, Joachim Gauck (2015); Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne (2014); Insigna de Aur – cea mai înaltă distincție a Forumului Democrat al Germanilor din România (2005); Ordinul Steaua României în grad de Cavaler acordat de Președinția României (2002).

Written by 

Peste 20 de ani de experiență în industria media din România, autor al istoriei presei clujene, "Colosul cu picioare de hârtie", dar și co-autor al volumului "Cluj contra Cluj - Istoria celui mai vechi derbi local din România", o sinteză a confruntărilor directe dintre "U" Cluj și CFR, realizată în colaborare cu jurnalistul Bogdan Stanciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.