Drumul „tricolorilor” la europeanul de tineret se oprește în semifinale!

România U21 a fost eliminată, joi, în semifinalele Campionatului European de tineret, după ce a pierdut în faţa Germaniei U21, scor 2-4, într-o partidă desfăşurată la Bologna. Pentru tricolorii U21 este cea mai bună performanţă din istorie la un turneu final.

Germanii au reușit să deschidă scorul primi Amiri în minutul 21, din pasa lui Waldschmidt, dar bucuria lor nu ua durat mult fiindcă a venit penalty-ul decis de VAR, iar George Pușcaș a restabilit egalitatea de la punctul cu var (27). „Tricolorii” mici au dominat prima repriză și au revenit de la 1-0, reușind să intre la vestiare în avantaj, după o centrare perfectă a lui Andrei Ivan în careu, Pușcaș s-a înălțat perfect și a înscris cu capul, bifând „dubla”, minutul 44. S-a încheiat 1-2 la pauză.

În prima parte a reprizei secunde, Iahis Hagi a comis un fault în careu, iar germanii au restabilit egalitatea de la punctul cu var prin Walschmidt (min. 51).

Meciul s-a echilibrat după golul egalizator, iar nemții au început să preseze poarta României, însă defensiva „tricolorilor” pregătiți de Mirel Rădoi a rezistat asalturilor „panzerului”.

Finalul meciului a fost unul dramatic pentru România, care s-a văzut condusă în minutul 90 după o lovitură liberă bătută de Wadschmidt din pasa lui Amiri. „Tricolorii” au rămas inferioritate după eliminarea lui Alex Pașcanu, iar Germania a mai înscris o datp tot dintr-o lovitură liberă din marginea careului executată de Amiri (90+4), stabilind scorul final la 4-2.

România a fost eliminată de la Europeanul de Tineret din Italia, dar o face cu fruntea sus și cu satisfacția califării la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

La final, selecţionerul Mirel Rădoi le-a mulţumit suporterilor şi i-a felicitat pe jucători.

Mirel Rădoi a explicat care au fost cele două motive care au dus la prima sa înfrângere într-un meci oficial la naţionala U21 a României şi, implicit, la eliminarea tricolorilor de la Campionatul European.

„Mulţumim pentru felicitări. Nu am regrete, eu cred că meciul s-a decis simplu, cu două momente decisive. Spre finalul primei reprize, când portarul a salvat acel cap al lui Puşcaş, puteam intra cu 3-1 şi ar fi fost mult mai uşor de gestionat repriza a doua. Şi acel moment nefericit de la penalty. Dacă nu ar fi intervenit acel moment, jocul ar fi decurs aşa cum am plănuit.

Rămân cu amintirea că am antrenat una dintre primele patru echipa din Europa, am strâns zeci de mii de oameni la stadion, milioane în faţa televizoarelor. Am văzut că din punct de vedere fizic trebuie să ne ridicăm la nivelul celor din străninătate. Trebuie să ne facă mândri această performanţă şi mergem la Jocurile Olimpice. Cred că după această poveste ar trebui să învăţăm ce am învăţat şi acum 20 de ani – nu ni se va da absolut nimic gratis, va trebuie să câştigăm respectul celor din străinătate pentru a obţine ceva”, a declarat Rădoi, la TVR.

România: Radu (cpt.) – C. Manea, Paşcanu, Nedelcearu, F. Ştefan – T. Băluţă, Cicâldău – D. Man, I. Hagi, A. Ivan – G. Puşcaş
Rezerve: Căbuz, A. Vlad – R. Boboc, F. Coman, A. Petre, R. Grigore, V. Dragomir, V. Ghiţă, Nedelcu, A. Rus, Ciobanu, Olaru
Selecţioner: Mirel Rădoi

Germania: Nubel – Klostermann, Tah (cpt.), Baumgartl, Mittelstädt – Max Eggestein – Neuhaus, Dahoud, Öztunali – Waldschimdt, Amiri
Rezerve: Müller, Schubert – Nmecha, M. Richter, Johannes Eggestein, Anton, Serdar, Uduokhai, Koch, Maier, Löwen
Selecţioner: Stefan Kuntz

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *