Naționala de fotbal a României, niciun meci oficial la Cluj în 2019

Federația Română de Fotbal a anunțat locul unde se vor disputa meciurile de fotbal ale echipei naționale în 2019, iar al doilea cel mai important stadion din România, Cluj Arena, nu va găzdui nicio partidă oficială în acest an.

FRF a anunțat la UEFA că meciul dintre România și Suedia, în cadrul preliminariilor EURO 2020 se va disputa pe Arena Națională din București, pe 15 noiembrie 2019, de la ora 21:45.

„Tricolorii” pregătiți de Cosmin Contra vor mai evolua până la meciul cu Suedia în patru meciuri, dintre care trei pe teren propriu și unul în deplasare, cu Insulele Feroe, dar niciunul dintre jocuri nu se va disputa pe Cluj Arena sau „Dr. Constantin Rădulescu”.

Astfel, pe 5 septembrie, ora 21:45, România – Spania, va avea loc tot la București, pe Arena Națională, iar 8 septembrie, ora 19:00, România – Malta, se va juca la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

În octombrie, naționala va evolua în Feroe, pe 12 octombrie, iar trei zile mai târziu, pe 15 octombrie, pe Arena Națională, adversara tricolorilor va fi reprezentativa Norvegiei.

După duelul cu Suedia programat pe 15 noiembrie, „tricolorii” vor mai disputa un meci, în deplasare, contra Spaniei, pe 18 noiembrie.

Programul grupei F

23 martie: Suedia – România 2-1 (Quaison 33, Claesson 40 / Keșerü 58), Malta – Feroe 2-1 (Nwoko 13, S. Borg 77-pen. / J. Thomsen 90+8), Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71-pen. / King 65-pen.)

26 martie: România – Feroe 4-1 (Deac 26, Keșerü 29, 33, Puşcaş 63 / V. Davidsen 40-pen.), Norvegia – Suedia 3-3 (Johnsen 41, King 59, Kamara 90+7 / Claesson 70, Nordtveit 86-autogol, Quaison 90+1), Malta – Spania 0-2 (Morata 31, 73)

7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4 (K. Olsen 30 / Ramos 6, Jesús Navas 19, Gestsson 34-autogol, Gayà 71), Norvegia – România 2-2 (T. Elyounoussi 56, Ødegaard 70 / Keșerü 77, 90+2), Suedia – Malta 3-0 (Quaison 2, Claesson 50, Isak 81)

10 iunie 2019: Feroe – Norvegia 0-2 (Johnsen 49, 83), Malta – România 0-4 (Puşcaş 7, 29, Chipciu 34, Man 90+1), Spania – Suedia 3-0 (Ramos 64-pen., Morata 85-pen., Oyarzabal 87)

5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)

12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)

15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)

15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)

18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Spania440011-212
Suedia42118-77
România421111-57
Norvegia41218-75
Malta41032-103
Feroe40043-120

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.