Petrescu, fair play după eșecul suferit de CFR în Kazakhstan: „Astana e favorită”

Antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost fair play la finalul meciului pierdut din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, scor 1-0, pe terenul sintetic al formației din Astana, susținând că gruparea din Kazakhstan este favorită la calificarea în turul al doilea.

„Rezultatul este cel care este.

Tomasov e un jucător fantastic, Mayewski și-a ajutat foarte mult echipa. Astana are jucători buni de atac. Rotariu a arătat bine azi.

Astana e în formă, pentru noi e abia al doilea meci oficial. Așa că ne-a fost greu. Dacă am fi marcat în prima repriză, poate am fi obținut mai mult. În retur, vom depune mai mult efort ca azi pentru a ne califica„, a spus Dan Petrescu după meci, conform presei kazahe.

În ceea ce privește meciul retur de la Cluj, Dan Petrescu consideră că echipa din Kazahstan pornește ca favorită:

„Să vedem în ce formă vom fi noi. Mai jucăm și în campionat. Astana e favorită, 1-0 e un rezultat excelent pentru ei. Sperăm să întoarcem rezultatul„.

Returul se va disputa pe 17 iulie, de la ora 21:00, la Cluj-Napoca, iar câștigătoarea acestei duble manșe va juca împotriva echipei israeliene Hapoel Tel-Aviv.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.