Dan Petrescu, nemulțumit de modul cum e tratată echipa sa: „Lumea a uitat cine e campioana ultimilor doi ani în România”

Tehnicianul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu (51 de ani), a susținut o conferință de presă premergătoare meciului din turul II preliminar al Ligii Campionilor cu Macca Tel Aviv și s-a arătat deranjat de modul în care este tratată echipa sa.

Antrenorul a declarat că lumea a uitat cine e campioana ultimilor doi ani în România, iar la televizor se vorbește tot de alții.

Vom fi judecați după meciul de mâine. Așteptăm să vedem ce va fi. Sigur, dacă pierdem suntem noi proști, dacă batem e adversarul slab. M-am obișnuit. Când CFR bate, adversarul e prost. Oricum am da-o, noi nu facem nimic bine. Eu cred că a uitat lumea în România cine e campioana ultimilor doi ani. Se vorbește de alții la televizor. Toată lumea uită că noi am fost și suntem campionii României. Mai mult respect ar fi bun„, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

CFR Cluj va întâlni miercuri, 24 iulie, de la ora 21:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, gruparea israeliană Maccabi Tel Aviv, în prima manșă a turului II preliminar al Ligii Campionilor.

Returul se va juca marți, 30 iulie, de la ora 20:00, în Israel.

Dacă trece de Maccabi, CFR Cluj va juca în turul III cu învingătoarea meciului dintre Kalju (Estonia) și Celtic (Scoția).

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.