Petrescu, înainte de Maccabi – CFR Cluj, marți, ora 20:00: „Șansele la calificare rămân egale. Am avut ghinion să cădem cu ei”

CFR Cluj a plecat duminică cu avionul la Tel Aviv pentru returul de marți, 30 iulie, cu Maccabi, din turul doi preliminar al Champions League, iar pe lângă presiunea unui stadion arhiplin, trupa lui Dan Petrescu va mai avea un adversar dificil pentru această confruntare: căldura infernală și umiditatea, temperaturile trecând de 35 de grade în Israel.

Partida va începe la ora 20:00.

Gazdele au anunțat că toate biletele pentru acest meci au fost vândute cu mai bine de 24 de ore înaintea partidei.

Cererea a depășit cu mult capacitatea arenei Netanya, de 13.610 locuri. Tichetele se mai găsesc acum doar pe piața neagră.

Într-o conferință de presă desfășurată astăzi, antrenorul Dan Petrescu și-a lăudat adversarii și a susținut că șansele de calificare rămân egale.

„Am urmărit-o atent pe Maccabi, este o formație foarte puternică. Iar acasă am văzut că are și avantajul unui public incendiar, care împinge echipa și pune presiune pe arbitri.

Șansele la calificare rămân egale.

Căldura și umiditatea sunt foarte mari și vor fi în avantajul celor de la Maccabi, care sunt mai obișnuiți să joace în aceste condiții. Am avut ghinion să cădem cu ei, puteam să întâlnim un adversar cu care să ne fi fost mai ușor. Dar suntem pregătiți, vom da totul”, a declarat Dan Petrescu, citează gsp.ro.

În tur, CFR s-a impus cu scorul de 1-0, grație golului lui Omrani.

Câștigătoarea acestui duble manșe va evolua în turul III preliminar cu Celtic Glasgow (Scoția) sau Kalju (Estonia). În tur a fost 5-0 pentru scoțieni.

Foto. Beno David / gsp.ro

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.