Antrenorul campioanei României, CFR Cluj, Dan Petrescu, a explicat astăzi cum era când juca meciuri din 3 în 3 zilela Chelsea, exact cum e acum programul echipei feroviare.
”Eu am prins o perioada mai boemă, nu era Instat, nu era tehnica de acum. Da, am prins meciuri în 1, în 2 ianuarie, veneam de acasă, un pic de pregătire și intram la joc. Nu era ca acum dar fotbal serios se juca. Trebuie să ai fizic, să te țină picioarele. Cred că am prins o analiză video făcută de antrenor în cinci ani, nu se compară cu ce e acum. Am auzit că atunci când a venit Mourinho la Chelsea a revoluționat tot. Atunci nu era așa, când am fost eu acolo”, a răspuns ”Bursucul”.