„Studenții” lui Dulca, repetenți la fotbal în „Trivale”. „U” Cluj a pierdut derby-ul cu FC Argeș după un meci în care nu a jucat nimic

Universitatea Cluj a fost învinsă cu 1-0, sâmbătă, 17 august, pe stadionul din „Trivale, de FC Argeș, într-o partidă care a contat pentru etapa a 3-a a Ligii a 2-a, după un meci în care „studenții” au fost repetenți la capitolul fotbal, nereușind să își creeze nicio situație clară de gol.

Un nou meci foarte slab al elevilor antrenati de Cristian Dulca. Portughezii adusi la U in vara au fost printre cei mai slabi.

Prima repriză a fost una echilibrată, fără șuturi periculoase pe spațiul porții și cu ocazii anemice și încercări timide de ambele părți. Trupa pregătită de Cristian Dulca nu a reușit să amenințe prea mult poarta gazdelor, iar singurele situații notabile au venit la două lovituri de cap ale tânărului Dican, cea mai importantă dintre ele fiind reluarea din careul mic în urma unui corner, dar Agachi a respins în doi timpi (14). Argeșenii au fost și ei periculoși în prima parte prin Buhăescu, care a avut șansa de a deschide scorul în minutul 23, dar reluarea sa cu capul din cădere nu a prins cadrul porții.

Primele 45 de minute s-au încheiat fără ocazii de poartă, cu același joc de uzură și sub semnul echilibrului.

Prima situație a reprizei a doua a aparținut Argeșului, Năstăsie a lovit mingea cu capul, iar Dur-Bozoancă a prins balonul (49)

Cea mai mare ocazie de gol a meciului a venit la poarta Universității Cluj, Năstăsie a expediat un șut perfect de la 22 de metri, iar portarul Dur-Bozoancă a respins mingea de sub bara transversală (52). Șase minute mai târziu, „căpitanul” piteștenilor, Ionuț Năstăsie, a expediat din nou un șut de la distanță, la colțul lung, iar de această dată a intrat în plasă, Dur-Bozoancă nu a mai putut face nimic (58).

Cu Pârvulescu și Gavra intrați în repriza a doua în locul lui Rafa și Florescu, „U” nu a reușit să își creeze nicio situație clară de gol, iar meciul s-a încheiat cu victoria argeșenilor.

Nici portughezii Rafa Miranda sau Ceitil pe care s-a mizat în acest meci nu au strălucit și nu au reușit să facă diferența.

Meciul s-a încheiat, iar „U” se întoarce „acasă” fără puncte de la Pitești, după un joc modest și fără a expedia un șut clar pe spațiul porții.

Etapa viitoare, „studenții” vor primi vizita liderului ligii secunde, SCM Buzău, sâmbătă, 24 august, la Târgu Mureș. Universitatea rămâne cu 3 puncte în clasament, la 6 de primul loc și, deocamdată, este departe de pretențiile unei echipe care aspiră la promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc.

Echipele de start:

FC Argeș: Agachi – Dănescu, Vișa, Șerbănică, Mușat – Panait, Brînzan, Nini Popescu, I. Năstăsie (cpt) – Blejdea (Barbu, min. 59), Buhăescu (Tofan min. 74)

Rezerve: Dufan, Tofan, Motroc, Matriș, Oancea, Barbu, G. Turda

Antrenor: Nicole Dică

„U” Cluj: Dur-Bozoancă – Takacs, Crăciun, Inacio, Berci – Dican, Ceitil, Florescu (Gavra, min. 65) – Goga, Al. Pop (Burghele, min. 88), Rafa Miranda (Pârvulescu, min. 71)

Rezerve: Jose Costa, Taub, Pedro Mendes, Gavra, Burghele, Pârvulescu, Imbrea

Antrenor: Cristian Dulca

Cartonașe galbene: Tofan (78) // Berci (72)

Foto: Cristian Cosma / facebook.com/FCUCluj

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *