CFR Cluj, învinsă „acasă” de Slavia. Soarta calificării în grupele UCL se joacă la Praga!

CFR Cluj a fost învinsă marți, 20 august, pe teren propriu, de campioana Cehiei, Slavia Praga, scor 1-0 (1-0), în prima manșă a play-off-ului Champions League, iar calificarea în grupele celei mai importante competiții inter-cluburi se va juca în capitala Cehiei săptămâna viitoare.

Galeria CFR-ului a desfășurat o coregrafie la începutul meciului și au afișat mesajul: „Ce a fost odată doar un vis, azi devine realitate, cu pasiune și curaj, copii, orice se poate”.

Cehii au avut prima situație notabilă la poarta lui Arlauskis după trei minute de joc, Soucek a tras un șut, însă mingea s-a dus pe lângă poartă. Nici CFR nu s-a lăsat și a presat poarta Slaviei, iar Omrani a fost aproape să intercepteze o minge trimisă slab spre propriul portar de fundașul Kudela (7), iar Țucudean a fost și el aproape de a ciupi un balon în careu la faza imediat următoare, dar defensiva Slaviei a respins. Camora a centrat în careu, iar Djokovic nu a reușit să cadreze mingea pe poartă cu un voleu dintr-o situație foarte bun din interiorul careului și a trimis peste poartă (21).

Galeria Slaviei Praga a scandat „țiganii, țiganii” în prima repriză.

Fanii Slaviei Praga au cântat pe toată durata partidei din Gruia

Cea mai mare ocazie de gol a campioanei României în prima repriză l-a avut în prim-plan pe George Țucudean, care a fost la un pas să deschidă scorul cu o lovitură de cap din cădere, dar mingea a fost respinsă in extremis în corner (27).

Slavia Praga a deschis scorul la prima situație mai cursivă a sa în prima parte, la capătul unei lovituri de colț, mingea a sărit până la Lukas Masopust, rămas singur în marginea careului, care a șutat plasat cu latul, iar mingea s-a dus direct în plasă (29). Cehii au pus stăpânire pe joc după deschiderea scorului, iar trupa lui Petrescu nu a mai reușit să își mai creeze nicio situație la poarta campioanei Cehiei.

În debutul reprizei secunde, Petrescu l-a înlocuit pe Țucudean cu Mario Rondon, iar intrarea atacantului a fost o gură de oxigen pentru feroviari, care au devenit mai periculoși la poarta Slaviei, iar ocaziile au curs. Prima a fost în minutul 51, Rondon a trecut elegant de un fundaș al oaspeților, și-a făcut mingea pe șut și a reluat plasat la colțul lung, dar mingea a lovit rădăcina barei lui Kolar (51). Deac a pătruns și el periculos în careu și l-a servit cu o pasă în centru pe Bordeianu, dar acesta din urmă a reluat mult peste poartă (52). Rondon a trimis în fața porții pentru Deac, dar un fundaș al cehilor s-a repliat și a respins în corner (53).

Nicolae Stanciu a avut o evoluție bună în Gruia și a reușit să paseze decisiv la golul lui Masopust.

Stanciu a jucat titular în meciul cu CFR Cluj

Jucătorii CFR-ului au cerut un penalty la o cădere în careu a lui Rondon, dar arbitrul turc Cuneyt Cakir nu poate fi așa ușor păcălit (67). Rondon a trimis bine în careu pentru Omrani la semi-înălțime, dar portarul ceh a reținut fără probleme (73).

PENALTY pentru CFR în minutul 77 la un fault comis de Skoda asupra lui Omrani, fază la care arbitrul a consultat VAR-ul nefiind 100% sigur, dar și-a menținut decizia inițială. Golgheterul de Champions League din Gruia, Bilel Omrani, și-a asumat responsabilitatea loviturii de la 11 m, iar speranțele fanilor clujeni la un egal s-au risipit odată cu ratarea atacantului, care a executat slab pe centrul porții (79).

Campioana României nu a a mai avut sorți de izbândă pentru a smulge un egal pe final, defensiva Slaviei a blocat toate culoarele feroviarilor spre poartă, iar prima manșă a play-off-ului se încheie cu victoria la limită a cehilor și cu soarta calificării în grupele Ligii Campionilor ce va fi decisă în capitala Cehiei, acolo unde trupa lui Petrescu are nevoie de o nouă minune trasă la indigo după cea de la Glasgow.

Echipele de start:

CFR Cluj: Arlauskis – Camora, Burcă, Cestor, Susic – Djokovic, Bordeianu (Hoban, min. 86), Luis Aurelio (Al. Păun, min. 71) – Omrani, Țucudean (Rondon, min. 46), Deac

Rezerve: Vâtcă, Păun, Costache, Hoban, Mureșan, Peteleu, Rondon

Antrenor: Dan Petrescu

Slavia Praga: Kolaf – Coufal, Hovorka, Kudela, Bonl – Soucek, Traore (Kral, min. 63), Masopust (Holes, min. 84), Stanciu, Olayinka – Van Buren (Skoda, min. 67)

Rezerve: Kovar, Holes, Husbauer, Băluță, Skoda, Helal, Kral

Antrenor: Jindrich Trpisovsky

Arbitru principal: Cuneyt Cakir (Turcia)

Asistenți: Bahattin Duran, Tarik Ongun (Turcia)

Al patrulea oficial: Huseyin Gocek (Turcia)

Delegat UEFA: Thibault De Gendt (Belgia)

VAR: Mete Kalkavan (Turcia) / Ali Palabiyik (Turcia)

Cartonașe galbene: Djokovic (30), Bordeianu (45) // Coufal (43)

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.