Lobonț a revenit în fotbal și a fost cooptat în staff-ul echipei naționale de Cosmin Contra

După ce a ratat promovatea în Liga 1 cu Universitatea Cluj, club pe care l-a pregătit 6 luni, antrenorul Bogdan Lobonț a fost cooptat de selecționerul Cosmin Contra în staff-ul echipei naționale a României.

Deși avea și o ofertă de la Universitatea Craiova, unde urma să fie secundul lui Victor Pițurcă, fostul portar al primei reprezentative a ales să revină la echipa națională.

Fostul internațional va avea ca atribuții să urmărească fotbaliștii care joacă în străinătate și va avea și atribuții de analist video.

„Bogdan Lobonț va reveni în staff-ul echipei naționale. Vom vedea ce rol va avea; probabil că va sta sus, împreună cu cameramanul, și va analiza de acolo evoluția echipei. Va transmite pe bancă dacă e nevoie de ceva. Acum a fost la Roma și l-a urmărit pe Ionuț Radu„, a spus selecționerul Contra, pentru Telekom Sport.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.