Veste bună. Meciul „U” Cluj – Petrolul se joacă pe Cluj Arena, cu spectatori!

Veste bună pentru fanii Universității Cluj. Meciul cu Petrolul Ploiești de pe teren propriu se va juca pe Cluj Arena, cu spectatori, Comisia de Disciplină a FRF a admis în ședința de miercuri, 11 septembrie, contestația clubului universitar și astfel sancțiunea primită pentru incidentele de la meciul de baraj cu FC Hermannstadt a fost suspendată.

Oficialii Cluj Arena au informat că gazonul schimbat în august poate face față unui meci de fotbal, astfeă că, după două partide disputate departe pe arena „Trans-Sil” din Târgu Mureş, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, respectiv Gloria Buzău, alb-negrii revin „acasă”.

Partida cu Petrolul va avea loc în etapa a 8-a și se va juca weekend-ul viitor, ziua şi ora exactă urmând a fi anunţate ulterior.

Iată motivarea Comisiei de Disciplină:

Decizia de suspendare a sancțiunii a fost luată în temeiul articolului 37, paragrafele 1, 2 şi 3, din Regulamentul Disciplinar al FRF:

Art. 37. „Suspendarea executării sanţiunilor şi obligaţiilor”

1. Organismul responsabil cu luarea deciziei care a pronunţat o hotărâre de sancţionare a unui club cu interzicerea dreptului de organizare a jocurilor pe propriul stadion ori cu obligaţia de a organiza jocuri fără accesul publicului poate examina dacă este posibilă suspendarea parţială a executării sancţiunii.

2. Suspendarea parţială poate fi pronunţată numai dacă sunt îndeplinite cel puţin 2 (două) din condiţiile următoare:

a. a fost executată jumătate din sancţiune
b. clubul în cauză nu a mai fost sancţionat pentru aceleaşi abateri în ultimul an competiţional
c. organul disciplinar consideră că scopul sancţiunii poate fi atins şi fără executarea restului sancţiunii.
3. În cazul în care clubul respectiv comite o nouă abatere în timpul perioadei de probă de un an, suspendarea parţială este revocată automat, iar sancţiunea anterioară urmează să fie executată, ea fiind adăugată sancţiunii pronunţată pentru noua abatere.

Universitatea Cluj se află la retrogradare în Liga a 2-a, pe locul 18, cu 3 puncte după primele șase etape disputate.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *