ZEII ANGLIEI! Liverpool ajunge la opt puncte de locul doi. Liverpool 3-1 Manchester City

Liverpool, locul 1 o întâlnea în etapa a-XII-a pe Manchester City, locul 4 în campionat înaintea partidei se aflau la 6 puncte distanță. Pe Anfield se anunțau 53.324 de spectatori, 98% din capacitatea stadionului și derby-ul urma să decidă o mare parte din deznodământul campionatului.

DECLARAȚII ÎNAINTEA PARTIDEI

“Am jucat contra lor atât de des, dar mereu este greu pentru noi. Trebuie să marcăm din toate ocaziile pe care le creăm, asta ne-ar ajuta enorm. O sa aibă si ei momentele lor, dar fiți sigur că vom începe bine, o sa stăm bine pe parcursul partidei și vom termina bine.” a declarat antrenorul cormoranilor, Jugen Klopp.

“Niciodată nu m-am simțit ca fiind un outsider, să cred că nu voi câștiga partida. Nu o să iau autobuzul spre Liverpool, crezând că o să pierd meciul. Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva în cariera mea. Mereu mă gândesc că daca facem lucrurile deosebit, atunci avem șansa noastră să câștigăm.” a declarat și antrenorul cetățeniilor, Pep Guardiola.

“Este clar că este o partida importantă pentru ambele echipe. Cu toții suntem nerăbdători să înceapă. Trebuie doar să mergem pe teren și să ne bucurăm de acest meci, nu o să avem nici un regret la sfârșit.” a declarat si căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk.

Pentru această partida a fost delegat experimentatul arbitru englez Michael Oliver.

Primul 11 al lui Liverpool: Alisson – Robertson, van Dijk, Lovren, Alexander-Arnold – Wijnaldum, Fabinho, Henderson (Milner 61’) – Mane, Firmino (Oxlade-Chamberlain 79’), Salah (Joe Gomez 87’)

Primul 11 al lui Manchester City: Bravo – Walker, Stones, Fernandinho, Angelino – De Bruyne, Rodri, Gundogan – Silva, Aguero (Gabriel Jesus 71’), Sterling

De la Liverpool lipsesc: N. Clyne (accidentare la genunchi), J. Matip (accidentare la genunchi) si X. Shaqiri (accidentare la gambă)

De la Manchester City lipsesc: Ederson (accidentare musculară), A. Laporte (accidentare la genunchi), L. Sane (accidentare la genunchi) si O. Zinchenko (accidentare la genunchi)

Meciul începe neașteptat de bine pentru cormorani care in minutul șase rusesc prin brazilianul Fabinho să deschidă scorul cu un șut puternic din afara careului după o respingere defectuoasă a apărării lui City, se verifică VAR pentru un eventual fault al celor de la Liverpool, dar golul este validat într-un final.

Replica cetațenilor are sanșa să vină rapid după două minute, dar aripa lui City, Raheem Sterling nu reușește să finalizeze din careu. Improvizația lui Guardiola cu Fernandinho pe post de fundaș central se simte teribil după ce Liverpool mai marchează odată după trei minute printr-o lovitură de cap a lui Salah din centrarea impecabilă a lui Robertson.  

CITY FORȚEAZĂ PRIN AGUERO ȘI ANGELINO

În minutul 25, Aguero care nu a marcat niciodată pe Anfield, șutează din careul de șase metri, dar Alisson respinge un șut destul de bine plasat in partea dreaptă a porții. City forțează să reducă diferența prin Angelino care nu reușește să convertească in gol o ocazie imensă din partea stângă a careului după un un-doi cu De Bruyne trimite pe lângă bara dreaptă.

Forța ofensivă a lui Liverpool revine și ia în joc după opt minute prin Firmino care driblează spectaculos un jucător a lui City, dar trimite imprecis cu mult peste spațiul porții. Același Firmino mai incearcă o data un șut din interiorul careului, dar Bravo respinge șutul care este foarte prost plasat spre centrul porții. Înainte cu trei minute de final, Sergio Aguero controlează bine o pasă de la De Bruyne si șutează satisfăcător, dar mingea trece puțin pe lângă bara din dreapta.

Liverpool termină prima repriză în atac prin două șanse de a înscrie in minutele de prelungire, ambele prin golgheterul campionatului trecut, Salah care dintr-un șut din afara carelui în dreapta portarului îi dă emoții lui Bravo care reușește puțin imprecis sa prindă într-un final balonul. Și printr-un un șut din prima de la marginea careului, dar șutul slab este salvat însă de chileanul Claudio Bravo.

SFARSITUL PRIMEI REPRIZE

Liverpool începe in forța a doua repriză si marchează spectaculos prin senegalezul Sadio Mane care duce scorul la 3-0 dintr-o pasă lungă a lui Henderson, Bravo încearcă sa respingă mingea, dar lovitura de cap a lui Mane îl derutează pe Bravo care atinge puțin mingea, dar nu o deviază in afara porții.

In minutul 65, Sterling cere un fault după o intervenție la minge a lui Alexander-Arnold, arbitrul trece cu vederea în seama protestelor insistente ale cetățeniilor, Rodri primește însă cartonașul galben după prea multe comentarii aduse la adresa arbitrului.

Bernando Silva reduce din diferență în minutul 78 după un șut puternic din interiorul careului in stângă portarului, cu ajutorul lui Angelino care dă o pasă lungă foarte bună, Alisson vede mingea dar nu reușește să o prindă.

Înainte cu 20 de minute de finalul partidei, City prinde curaj datorită golului lui Bernando Silva și nu reușește printr-o ocazie mare a lui Gabriel Jesus să reducă diferența la un gol.

Ca frustrarea să fie mai mare pentru cetățeni, după trei minute un henț nesemnalat de către arbitru în careu făcut de Alexander-Arnold și o situație de gol in minutul 86 a lui Kyle Walker care trimite peste poartă cu capul din șase metri din centrarea lui Angelino lasă meciul să se încheie 3-1 și oferă prima șansă la titlu lui Liverpool care nu a mai câștigat campionatul englez din 1990.

O victorie uriașă care ii duce pe cormorani la 9 puncte de contracandidata la titlu Manchester City și la 8 de Leicester City și Chelsea, care ocupă locul doi, respectiv trei.

Sursă poză: Reuters

One thought on “ZEII ANGLIEI! Liverpool ajunge la opt puncte de locul doi. Liverpool 3-1 Manchester City

  1. Foarte frumos meci, am urmarit de aici din Turcia cu sotia. Pep ar trebui sa se mai ”desumfle” parerea mea, am avut si eu iesiri dar ale mele macar au fost fondate, SUMI chiar nu o are mica sa fie clar. Respectele mele cormoranilor abia astept sa ajung si eu sa-i antrenez si cat traiesc eu Gerard sa aiba grija ca nu are locul asigurat dupa Klop, am si eu onoarea mea. Hai va salut, va pupa Sumi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *