Falub, după egalul cu ASU Poli Timișoara, 0-0: „Ne doream să câștigăm, dar la momentul acesta atât putem. Nu am ce să le reproșez jucătorilor”

Antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub, a declarat la finalul jocului cu ASU Politehnica Timișoara, încheiat 0-0, în etapa a 17-a a Ligii a 2-a, ultima a turului de campionat, că nu are ce să reproșeze elevilor săi, iar echipa sa și-a dorit victoria.

„Ne doream să câștigam, am vrut să câștigăm, echipa și-a dorit să câștige, am dominat, am presat, 95% din meci am avut controlul jocului, am făcut multe lucruri bune, dar din păcate nu am reușit să înscriem, ne-a lipsit golul. Știam că va fi un adversar care se apără bine, meciul era să câștigăm cu 1-0 pentru că e foarte dificil să le dai gol, în statistica lor nu dădeau mai mult de două goluri.

Noi am făcut lucrurile bine până în ultimele 30 de minute, când am fost mult prea statici pentru ultimii treizeci de metri. În rest nu am ce să reproșez jucătorilor pentru că și-au dorit să câștige, dar din păcate la momentul acesta poate că atât putem”, a declarat antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub.

„Puteam să câștigăm astăzi pentru că am avut multe situații de gol, dar meciurile astea împotriva unei echipa ca și Timișoara trebuie să marchezi, să câștigi cu 1-0, ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă marcam în vreo două ocazii. Ei s-au mulțumit normal cu un egal pentru că nu au ajuns prea des la poartă, au ajuns o dată la bara aceea și în rest nu au contat”, a mai precizat tehnicianul lui „U”.

Universitatea Cluj va juca etapa viitoare, prima a returului, tot pe teren propriu, cu CSM Reșița, sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 15:00.

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.