CFR Cluj, la un punct de primăvara europeană. Brigadă turcă condusă de Ali Palabiyik la meciul de pe Olimpico cu Lazio Roma

Campioana României, CFR Cluj, va înfrunta joi, 28 noiembrie, gruparea italiană Lazio Roma, pe stadionul Olimpico, de la ora 22:00, în etapa a V-a a Grupei E din Europa League.

Confruntarea de pe Olimpico are o miză importantă pentru trupa pregătită de Dan Petrescu, care mai are nevoie doar de un punct pentru a fi matematic calificată în primăvara europeană.

Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Turcia, avându-l la centru pe Ali Palabiyik.

El va fi ajutat de asistenţii Serkan Olguncan şi Cem Satman, iar rezervă a fost desemnat Mete Kalkavan.

CFR Cluj se află pe locul 2 în Grupa E, cu 9 puncte, având nevoie de un punct în ultimele două etape pentru a se califica în 16-imile Ligii Europa.

Adversarii de la Lazio se află pe locul 3, cu trei puncte, iar Rennes este pe locul 4, cu un punct. Grupa este condusă de Celtic, cu zece puncte.

În cel de-al doila meci al grupei se vor întâlni, la Glasgow, Celtic şi Rennes, tot joi, de la ora 22.00.

CFR merge cu un moral bun în Italia, după succesul categoric obținut în fața Chindiei Târgoviște, scor 4-0, pe teren propriu, rezultat care i-a asigurat poziția de lider al Ligii I. Clujenii au 34 de puncte și sunt la trei diferență de locurile 2 și 3, ocupate de Craiova și Astra.

Culio, remember de la victoria istorică a CFR-ului pe Olimpico cu AS Roma

Autorul în dublei pe Olimpico în meciul cu AS Roma, pe 16 septembrie 2008, argentinianul Juan Emmanuel Culio a rememorat într-un interviu realizat de staff-ul clubului acel succes care a pus clubul din dealul Gruia pe harta fotbalului european.

„Acea zi înseamnă mult atât pentru mine, cât și pentru CFR Cluj, dar și pentru toată lumea din Cluj pentru că e data care a început totul, câștigând în fața Romei, pe Stadio Olimpico. Prima partidă din istoria clubului în Champions League și am câștigat… e o dată extraordinar de frumoasă. Acolo a început cu adevărat și cariera mea de fotbalist. Am devenit mai cunoscut în întreaga Europă, atât eu cât și clubul.

Golurile acelea au fost importante din două motive. Primul pentru club, pentru că a fost ceva cu adevărat frumos, iar apoi pentru mine a fost ceva extraordinar pentru că în tribune îi aveam pe copiii mei, soția mea. A fost ceva minunat, familia mea era acolo, copiii mei erau acolo, erau mici, dar a fost fantastic să împart acea bucurie cu familia.

Adevărul e că acum nu simt ceva deosebit, dar cu siguranță când o să fiu acolo pe teren, când o să ajungem la ora meciului, în mod sigur voi simți ceva puternic atât eu, cât și cei din club. Să fim din nou acolo înseamnă mult. Așa e viața, totul a început acolo, iar joi putem obține ceva incredibil pentru CFR. Cu un punct ne putem califica în următoarea fază, asta ar fi ceva minunat”, a rememorat Culio.

Echipa CFR-ului din meciul din 2008 cu AS Roma

VIDEO – Primul gol al argentinianului

Golul doi reușit de Culio

Foto: https://www.facebook.com/cfr1907/

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.