Dorinel Munteanu: „Dacă transmitem gânduri pozitive sunt convins că România se va califica la EURO, poate așa se va schimba ceva în fotbalul românesc”

Antrenorul formației CSM Reșița, Dorinel Munteanu, s-a declarat nemulțumit de remiza obținută de echipa sa pe terenul Universității Cluj, scor 1-1. Recordmenul de selecții la echipa națională s-a referit și la șansele „tricolorilor” de a prinde un bilet la EURO 2020.

„Nu sunt mulțumit de rezultat, sunt mulțumit de jocul și organizarea echipei, fiindcă am avut două săptămâni de când am preluat echipa. Obiectivul nostru rămâne neschimbat, adică salvarea de la retrogradare, dar pentru asta trebuie să nu mai facem greșeli și să facem mult mai mult decât am făcut până acum. Astăzi a fost o partidă bună pentru noi”, a declarat antrenorul echipei CSM Reșița, Dorinel Munteanu.

„Am acceptat această provocare pentru Reșița, pentru suporteri, pentru oraș și vreau să îmi îndeplinesc obiectivul, adică să nu retrogradez„, a mai precizat Munteanu.

Despre șansele echipei naționale de a ajunge la EURO 2020

„România poate va fi în play-off și asta trebuie să ne gândim cu toții, dacă transmitem gânduri pozitive sunt convins că România se va califica, ceea ce înseamnă un lucru foarte mare pentru fotbalul românesc și poate se va schimba dacă România se califică. Suntem țară organizatoare și e bine să participăm.

Cred că este ușor să vorbim de naturalizarea jucătorilor, din punctul meu de vedere dacă un jucător confirmă doi-trei ani în România sau la nivel înalt, eu zic că putem să îi naturalizăm. Dacă un jucător joacă bine șase luni la o echipă și vrem să îl naturalizăm înseamnă că avem o problemă”, a mai punctat Dorinel Munteanu.

Despre Mirel Rădoi

„Este important cum se impune Mirel, dar va fi cu totul altă situație. Mă bazez pe ceea ce va face el, dar important sunt ca jucătorii care vor evolua la echipa națională să înțeleagă că au o șansă foarte mare să participe la un turneu final și vor face mândri mulți români”, a mai precizat Dorinel Munteanu.

Written by 

Cu o experiență de 7 ani de presă, am început activitatea în industria mass-media în luna iulie 2012 la publicația online eClujeanul.ro, perioadă în care am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, evenimente și culminând cu sportul, care a fost și va rămâne marea mea pasiune, iar acum activez ca reporter sportiv pe noul proiect dedicat, unde alături de colegii mei suntem preocupați în permanență de a culisele sportului clujean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *