FOTO VIDEO CORESPONDENȚĂ de la Mondialele din Japonia. Rusia învinge România 27-18

Eșec al României în primul meci din Main Round, 18-27 cu Rusia. Dacă la pauză a fost egal, scor 10-10, în partea a doua România a jucat mult mai slab și a pierdut clar în fața reputatelor rusoaice.

Prima repriză a început sub semnul defensivei pentru ambele echipe. Astfel că primul gol se marchează doar în minutul 3, de către Cristina Neagu. Urmează însă o perioadă nefastă pentru România, în care Tomas Ryde încearcă să joace în repetate atacuri fără portar. Superioritatea numerică a atacului nu se concretizează însă, întrucât fetele noastre greșesc mai mereu ultima pasa deși de multe ori simplă.

Până la urmă, România a încasat 3 goluri și Ryde a renunțat la a mai scoate portarul. Diferența însă crește și Rusia conduce chiar și cu cinci goluri la un moment dat. Revenirea însă are tot marca unei defensive foarte bune, aceasta reușind să blocheze constant atacurile rusoaicelor. Am început aladar să marcăm și restabilim egalitatea în ultimele secunde. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 10-10. Rezultat este unul destul de suprinzător, având în vedere că Rusia e una dintre cele trei mari favorite la câștigarea turneului final.

Cea de-a doua repriză a durat practic 10 minute. Meciul României cu Rusia a durat 40 de minute, când „tricolorele” au evoluat de la egal la egal cu rusoaicele. După asta a venit un galop de sănătate pentru echipa Rusiei, care s-a impus în repriza a 2-a cu un parțial de 17 la 8, scorul final fiind 27 la 18. Nu ar fi multe de spus despre repriza secundă, diferența a fost clară.

Astfel în ultimele 10 minute, antrenorul României, Tomas Ryde, nici nu le-a mai introdus pe teren pe Neagu și Pintea, preferând să le odihnească pentru meciurile următoare rămase de disputat, cu Suedia și Japonia.

Totuși rămân cele 40 de minute în care prima reprezentativă a fost la înălțime. 40 de minute care pot da speranță handbalului feminin românesc, având în vedere că echipa actuala e una tânără și în reconstrucție.


România – Rusia, în deschiderea grupei principale de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia, se joacă ACUM. 

Partida poate fi urmărită în direct la TV Digi Sport 1, TV Telekom Sport 1 și Look Plus.

Foto Sebastian Nerța, corespondent Sportul Clujean în Japonia
  • Următoarele meciuri din Main Round sunt România  Suedia (marți, ora 13:30) și România – Japonia (miercuri, ora 11:00)
  • Precizăm că pentru ca România să se califice în semifinale trebuie să învingă în toate cele 3 partide și să aștepte și jocul rezultatelor
Galeria României

Corespondență din Japonia: Sebastian Nerțan

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.