Zsolt Szilagyi, desemnat team-manager la „U” Cluj de la 1 ianuarie! Fundașul Kay, pus pe lista de transferuri!

FC Universitatea Cluj a anunțat astăzi într-o conferință de presă desfășurată la Cluj Arena o mutare nouă în staff-ul tehnic al echipei. Este vorba de aducerea de la 1 ianuarie 2020 pe postul de team-manager a unui idol al tribunelor, cel supranumit de suporteri „Unicul Căpitan”, Zsolt „Sisi” Szilagyi.

„Prima mutare pe care o facem este numirea lui Zsolt Szilagyi ca team-manager. Va fi mereu lângă jucătorii primei echipe și îi va sprijini pe fiecare în parte. Este un nume important în istoria clubului și va ajuta staff-ul tehnic cu experiența sa”, a declarat directorul general al „Șepcilor roșii”, Daniel Stanciu, în cadrul unei conferințe de presă organizată luni, la Cluj Arena.

Szilagyi a ocupat funcția de team-manager al Centrului de Copii și Juniori al clubului, pregătind, în paralel, alături de Daniel Sima, grupa Under 17 a Universității, care evoluează în Liga Elitelor.

Directorul general Daniel Stanciu a anunțat că fundașul din Insulele Capului Verde, Kay, a fost pus pe lista de transferuri, jucătorul nu dorește să se despartă amiabil de Universitatea și să renunțe la salariul de 6000 de euro pe care îl încasează lunar de la clubul universitar.

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.