Infuzie de optimism la „U” Cluj. Falub și Stanciu promit o nouă mentalitate de anul viitor. „În 2020 vom munci diferit și ne propunem să realizăm mai mult”

Universitatea Cluj a avut parte în plan sportiv de un sezon dezamăgitor pentru întreaga suflare studențească în anul Centenarului.

La final de 2019, cel mai iubit club din Cluj se află pe un mediocru loc 13, cu 25 de puncte în eșalonul secund, având șanse infime la promovare și numai o minune o mai poate duce acolo. Astfel că, sezonul acesta este unul compromis. Totul din cauza managementului defectuos și deciziile greșite luate în vară după plecarea lui Ioan Ovidiu Sabău și Bogdan Lobonț, singurii care și-au asumat de altfel eșecul promovării din sezonul trecut la barajul cu Sibiul.

La butoane a trecut fostul vicepreședinte al echipei, Cosmin Irimieș, cel care a girat pentru aducerea controversatului manager Octavian Moraru, perioadă în care „U” a devenit o colonie de portughezi, aduși peste capul antrenorului de atunci, Cristian Dulca, cel care a recunoscut public că jucătorii străini i s-au impus. Tandemul Irimieș – Moraru s-a încheiat, primul a plecat cu o bursă în Statele Unite pentru a preda la o universitate, iar Constantea a readus să redreseze corabia un antrenor de-al casei, unul cu sânge alb-negru, Adrian Falub, pe postul de manager-antrenor. Rezultatul? Locul 13, 25 de puncte, 10 egaluri.

În prezent, noul staff tehnico-administrativ format din Falub și ultimul nume adăugat în organigrama clubului, directorul general Daniel Stanciu, speră în continuare la promovare și afișează o doză de optimism pentru restul sezonului, anunțând schimbări importante în lot.

Cei doi au venit în fața presei luni, 16 decembrie, într-o conferință desfășurată la Cluj Arena, și au declarat că echipa va avea o altă mentalitate începând de anul viitor.

„Suntem într-un punct important pentru ceea ce urmează la clubul nostru. Când am venit aici am preluat o echipă cu patru înfrângeri din cinci meciuri. Până la urmă, am reușit să stabilizăm lucrurile, chiar dacă nu am avut rezultate deosebite. Am pierdut un singur meci în campionat, la Constanța, cu Farul, o formație care a câștigat aproape tot acasă.

Trebuie să uităm trecutul, e clar că nu a funcționat ceva bine, strategia inițială nu a dat roade și nu aș vrea să insist foarte mult asupra acestui subiect. E foarte important să gestionăm inteligent returul campionatului. Ne-am despărțit de unii dintre jucători, vrem să ne mai despărțim de alții. Jucătorii vor fi plătiți și în funcție de randamentul sportiv pe care îl vor da. Toată lumea trebuie să înțeleagă faptul că la “U” Cluj nu e o vacanță plătită.

Ne-am fixat o strategie pe termen scurt, însă mie nu îmi place să vorbesc despre salvarea de la retrogradare. Suntem realiști, vrem să urcăm în clasament și să nu avem emoții. Sunt convins că putem să realizăm acest lucru, iar în paralel să construim un grup puternic. Deja e prea mult, lumea a avut alte așteptări, și-a pierdut răbdarea. Astăzi suntem în acest punct, trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt și să mergem mai departe cu gândul de a depune o muncă al cărei rezultat să fie promovarea peste un an și jumătate.

Nu am ce să le reproșez celor care au plecat, chiar au fost profesioniști și merită subliniat acest lucru. Nu am avut probleme disciplinare, însă au lipsit rezultatele. Merită tot respectul„, a declarat tehnicianul Adrian Falub.

Despre transferuri

După despărțirea de portughezii Thiago Gomes, Andre Ceitil, Rafa Miranda și francezul Arnaud Guedj, „U” caută soluții pentru a-i înlocui.

„Azi avem un lot restrâns, dar vom face niște transferuri, sunt câțiva jucători cu care am discutat de mai mult timp. Ei sunt greu de convins, având în vedere situația noastră din clasament. Până nu demult, salariile au fost mari la “U”, lumea s-a obișnuit cu acest detaliu, iar acum e dificil să aduci pe cineva pe o remunerație conformă cu nivelul Ligii a II-a. Sunt încrezător, însă, că până la reluarea campionatului vom avea un lot competitiv”, a mai declarat Falub.

Fără soluții pentru postul de antrenor, Falub ar putea rămâne până la finalul sezonului

Universitatea nu are în acest moment o soluție viabilă pentru postul de antrenor, având negocieri cu doi antrenori aflați sub contract cu alte echipe, fără succes însă.

„Am avut discuții cu doi antrenori, dar deocamdată ei sunt sub contract. Probabil că dacă nu se va concretiza nimic, voi antrena până la vară”, a mai precizat Falub.

Lucian Turcu rămâne preparator fizic

Ultimul om rămas la „U” din epoca Moraru este Lucian Turcu, iar tehnicianul echipei s-a decis să îl mențină în staff.

„Lucian Turcu va rămâne preparator fizic. Vom încerca să completăm staff-ul cu cineva capabil să lucreze din punct de vedere tehnic, dar consider că Luci merită o șansă. E un tânăr foarte preocupat, care poate să crească odată cu echipa”, a mai declarat antrenorul.

Falub le cere fanilor încredere

Antrenorul alb-negrilor le-a cerut suporterilor mai multă încredere. „Să îmi acorde o șansă, pentru că am crescut aici, am niște rezultate la “U” și știu ce înseamnă acest club! Eu, Daniel Stanciu și toți cei din jurul echipei încercăm să o ducem pe Universitatea în Liga 1!”, a susținut acesta.

Aducerea lui Daniel Stanciu pe postul de director general nu a adus, deocamdată, mari schimbări, iar singura realizare a sa rămâne implicarea în rezolvarea situației apartamentului pentru legendarul Remus Câmpeanu.

„Încheiem un an mai puțin plăcut pentru familia Universității Cluj. Clubul a ratat promovarea în urma barajului cu Hermannstadt și a avut un început de sezon mai puțin reușit. E clar că a fost un 2019 cu mari dezamăgiri pentru cei mai înfocați suporteri ai Universițății și pentru cei care au crezut în promovare. Dorința este mult mai mare decât puterea clubului. E foarte greu să faci o strategie la jumătatea drumului pentru a obține rezultate imediate. În schimb, sunt convins că tot ceea ce dorim să punem în aplicare va fi în concordanță cu ceea ce își doresc suporterii. Universitatea Cluj este un club stabil din punct de vedere financiar și vom munci pentru a-l organiza mai bine”, a declarat Stanciu în conferința de presă.

Kay, pe lista de transferuri

„Am reziliat contractele a patru jucători (Tiago Gomes, André Ceitil, Rafa Miranda, Arnaud Guedj, n.n). Pe Kay l-am pus pe lista de transferuri și sper ca până la finalul lunii ianuarie să găsim o soluție în ceea ce îl privește. Este un jucător care a semnat pe trei ani, așa că nu putem rezilia unilateral contractul. Sunt jucători cu care nu am avut probleme din punct de vedere al caracterului și al profesionalismului, ne-am înțeles perfect, însă am ajuns la concluzia că e mai bine să ne despărțim. Cred că, împreună cu impresarul lui Kay, vom ajunge la o soluție de compromis. Restul jucătorilor cu care am apucat să discutăm despre diminuarea salariilor au înțeles situația, iar acest lucru ne-a bucurat. Banii și-i vor recupera prin evoluțiile lor și a avansării echipei în clasament. Sunt conștienți și ei că împreună putem să reglăm situația.

Avem o listă de jucători cu care am demarat negocierile. Vor veni fotbaliști care să ne ajute pe o perioadă mai lungă de timp, dar și fotbalişti care să completeze lotul. Vorbim despre jucători de bază, care să creeze scheletul important al Universității în viitorul sezon și jumătate. Avem mai multe nume în vedere, unii dintre ei evoluează în Liga 1, așa că vom ști ceva concret abia după ce se va întrerupe campionatul și acolo. Discutăm, așadar, atât cu jucători români, cât și cu străini. Ne interesează mai mult să aducem jucători români care cunosc Liga a II-a, pentru că ea are o particularitate aparte. Nu vrem să mai repetăm greșelile din ultimul an, cel puțin în ceea ce privește salariile. Am stabilit un cuantum, anumite bonusuri și, în funcție de evaluare, toată lumea va fi cam pe același palier”, a mai susținut Stanciu.

„U” a făcut economie în buget după plecarea străinilor

„Din punct de vedere administrativ am avut o ședință a Consiliului Director în care am aprobat strategia până în vară, dar și bugetul, cu mențiunea că aici depindem și de Consiliul Local. În funcție de acest buget vom creiona planul pentru viitorul sezon. Suntem “U” Cluj, iar din ianuarie vom schimba mentalitatea din toate punctele de vedere. Bugetul nu este unul foarte mare, însă e foarte bun pentru Liga a II-a, în condițiile în care avem un Centru de Copii și Juniori, plus o academie, fiecare având cheltuielile aferente. Prin plecarea acelor jucători străini am reușit să facem o anumită economie.

Nu avem ce să le reproșăm străinilor în ceea ce privește caracterul sau modul în care s-au pregătit, dar am luat aceste decizii mai mult din punct de vedere psihologic. S-au comportat exemplar la negocieri, au înțeles situația, nu au cerut bani în plus. Au reziliat cu banii la zi, iar negocierile au durat puțin. N-au plecat zâmbind, deoarece s-au atașat de Universitatea Cluj. Am reziliat amiabil și cu Alexandru Buza, specialistul în nutriție și medicină sportivă. A avut un discurs emoționant în vestiar în momentul în care și-a luat la revedere. Le mulțumim tuturor pentru întreaga muncă depusă la “U”!„, a mai declarat Stanciu.

Reunirea lotului va avea loc în 13 ianuarie 2020, iar staff-ul tehnic speră și la un cantonament extern 10-12 zile.

Președintele clubului, Radu Constantea, fără nicio reacție

Principalul conducător și lider al clubului, președintele Consiliului de Administrație al FC Universitatea Cluj, consilierul local PNL Radu Constantea, nu a mai avut nicio reacție publică și pare absent din viața echipei, preferând să stea în umbră.

De asemenea, acesta a absentat și de la ultimele partide ale echipei pe care, teoretic, o conduce. În schimb fratele său, Tudor Constantea, a devenit tot mai preocupat și implicat în viitorul echipei, deși nu are nicio calitate oficială în cadrul clubului.

De altfel, se pare că la „U” Cluj nepotismele devin o obișnuiță, un alt angajat al clubului este chiar vărul președintelui, jurnalistul Mihai Moga, cel care ocupă funcția de brand manager și este responsabil de partea de marketing.

Foto © https://www.facebook.com/FCUCluj

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.