„U” Cluj a obținut calificarea în optimile Cupei României de handbal feminin

Echipa de handbal feminin a Universității Cluj s-a impus miercuri, 15 ianuarie, la Constanța, în fața divizionarei a doua CS Neptun, scor 29-32 (16-16), într-o partidă care a contat pentru șaisprezecimile Cupei României.

Fără trei jucătoare importante, Diana Lazăr, Macarena Gandulfo și Larissa Araujo, toate accidentate, „studentele” pregătite de Alin Bondar au fost egalele constanțencelor, încheind prima repriză cu scorul de 16-16.

În partea a doua, clujencele au fost mai determinate și au preluat conducerea pe tabelă, reușind să se mențină în avantaj până la final și să obțină calificarea în faza următoare a cupei.

Cea mai bună marcatoare a lui U Cluj în acest meci a fost Alexandra Dindiligan, cu 9 goluri, urmată de Patricia Moraru (8 goluri), Rebeca Necula (6), Florina Chintoan (5), Pica (2), Tamas (1) și Mincu (1).

Foto: Krisztian Bucsi

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.