CFR Cluj a pierdut primul amical al cantonamentului din Spania

CFR Cluj a început cu stângul seria partidelor amicale ale stagiului de pregătire din Spania, fiind învinsă de divizionară secundă din Bundesliga 2, Holstein Keil, scor 1-2.

Unicul gol al feroviarilor a fost înscris de Bilel Omrani în minutul 67, iar rezultatul la pauză a fost 0-0. Kiel a deschis scorul în minutul 57 prin Baku, iar Eberwein a marcat golul victoriei în minutul 82.

Echipa de start a CFR-ului în primul amical al anului:

Arlauskis – Susic, Vinicius, Burcă, Camora (cpt) – Djokovic, Bordeianu, Hoban, Deac – Costache, Traore

Rezerve: Vâtcă, Boli, Luis Aurelio, Cestor, Peteleu, Omrani, Itu, Sylla, Păun, Pereira, Rondon, Hindrich, Pașcanu, Butean, Petrilă, Golofca, Dodi, Țucudean

Următorul amical pentru CFR va fi împotriva formației Ferencvaros, meci programat luni, 20 ianuarie, de la ora 18:30.  

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.