Explicațiile lui Mihai Butean despre zvonurile cu privire la transferul său la Dinamo

Fundașul celor de la CFR Cluj, Mihai Butean, a ținut să clarifice lucrurile despre zvonurile cu privire la transferul său la Dinamo. Acesta a explicat pe o rețea socială informațiile potrivit cărora a refuzat să semneze cu alb-roșii din cauză că „nu vrea să se bată la retrogradare”.

Jucătorul în vârstă de 23 de ani a transmis un mesaj pe Instagram, prin intermediul unei pagini dedicate fanilor dinamoviști, în care a explicat că informațiile apărute sunt false.

Salut. Scuză-mă că intervin. Dar vreau să vă spun părerea mea. Sau cum stau lucrurile exact. Nu ceea ce scrie presa. Eu niciodată nu am vorbit cu Dinamo. Nu am spus și nu aș putea să spun așa ceva. Că nu vreau să merg să mă bat la retrogradare. Respect prea mult clubul Dinamo, ca să am astfel de afirmații.

Și nu a fost vorba de bani. Problema a fost doar că cei de la Dinamo nu au cum să acopere salariul meu în întregime și din ce am înțeles eu, cei de la CFR nu ar vrea să susțină diferența.

Prea multă lume m-a înjurat pentru niște lucruri pe care nu le-am spus niciodată”, a fost mesajul lui Mihai Butean, citat de DigiSport.ro.

Mihai Butean a ajuns în Gruia de la Astra Giurgiu, din postura de jucător liber de contract, în vara lui 2019, dar a prins doar cinci jocuri în tricoul campioanei României și are concurență mare pentru a acumula minute de joc la formația pregătită de Dan Petrescu, mai ales după transferul lui Denis Ciobotariu, chiar de la Dinamo.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.