Dramatism până la final. Succes de senzație pentru U-BT Cluj cu Tsmoki Minsk: 76-74! „Petrică” Richard a înscris coșul victoriei în ultimele secunde

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au obținut o victorie dramatică, în ultimele secunde, împotriva liderului Grupei J din FIBA Europe Cup, Tsmoki Minsk, scor 76-74 (15-19 / 20-22 / 19-17 / 22-16), într-o partidă disputată miercuri, 29 ianuarie, în BT Arena, și care a contat pentru etapa a a 5-a a fazei secunde din grupele competiției.

Meciul a început cu un moment de reculegere dedicat legendarului baschetbalist Kobe Bryant, decedat în urma unui accident de elicopter. Fanii lui U Cluj au afișat și un banner dedicat acestuia.

Foto © Vasile Manu

Peluza Șepcile Roșii a revenit alături de baschetbaliști în această seară pentru a-i încuraja în drumul lor spre sferturile de finală ale FIBA Europe Cup.

Foto © Krisztian Bucsi

Pe parchetul BT Arena, trupa pregătită de Silvășan și Vujosevic a început în forță confruntarea cu bielorușii, preluând rapid conducerea. În minutul 5, tabela arăta 12-5, însă oaspeții au revenit, au recuperat și instalat la cârma jocului pe final de sfert (15-19).

Foto © Krisztian Bucsi

În actul al doilea, oaspeții s-au distanțat pe tabelă la 15-23. Lowery jr, Burnett, Salash și Mirkovic, cei mai buni marcatori ai primei părți, au menținut trupa din Minsk la timona jocului până la pauza mare (18-25). Bielorușii au controlat sfertul secund, dar Planinic și Tarolis au înscris de sub panou și au redus din diferență la cinci puncte (24-29).

Foto © Krisztian Bucsi
Foto © Krisztian Bucsi
Foto © Krisztian Bucsi

Gazdele au dat semne de revenire și au avut un joc mai cursiv. Kerron Johnson a apropiat-o pe U-BT la trei puncte (30-33), dar Salash i-a liniștit cu un coș de trei puncte și a distanțat-o din nou pe Minsk. Patrick Richard a pus alte patru puncte în contul alb-negrilor, iar scorul a devenit 34-38. Mirkovic a reușit încă o treiță și și-a dus echipa la șapte puncte. Scorul la pauza mare: 35-41.

Foto © Krisztian Bucsi
Foto © Krisztian Bucsi
Foto © Krisztian Bucsi
Foto © Krisztian Bucsi

Oaspeții au continuat să se mențină în avantaj, dar U-Banca Transilvania a reușit să se apropie la cinci puncte grație reușitelor lui Planinic (43-48).

Bielorușii au fost mai organizați și mai eficienți la aruncările de trei, majorând diferența la zece puncte în sfertul al treilea (48-58). Alb-negrii s-au trezit pe final și au marcat șase puncte fără să încaseze niciun coș, 54-58, iar ultimul act se anunță extrem de disputat. Clujenii și-au adjudecat sfertul trei cu 19-17.

Patrick Richard a bifat două aruncări libere, iar Tarolis a înscris un slam-dunk din pasa lui Kuti pentru egalare (58-58), iar atmosfera din Sala Polivalentă a explodat. Oaspeții au fost penalizați cu un fault tehnic, iar U-BT Cluj a primit o lovitură liberă, transformată de Richard, preluând astfel conducerea (59-58).

Foto © Krisztian Bucsi

Tarolis a reușit un capac, iar pe contraatac Artis Ate a înscris de trei și a distanțat-o pe U-BT Cluj la patru puncte (62-58). Oaspeții au pierdut mingea, Clujul a scăpat pe contraatac, iar Kuti l-a servit din nou pe Tarolis pentru un slam-dunk de senzație care a dus scorul la 64-58. Bieloroșii au recuperat, 64-62, iar finalul de meci este unul incendiar.

Foto © Krisztian Bucsi
Donatas Tarolis, U-BT Cluj, slam-dunk – Foto © Krisztian Bucsi

S-a ajuns la 66-66 la jumătatea sfertului patru, iar primii care au preluat conducerea au fost gazdele, cu un coș de două puncte reușit de Patrick Richard. Minsk a egalat, iar Planinic a înscris din nou (70-68).

Nandor Kuti a reușit o treiță exact când a fost nevoie de ea, care a dus-o pe U-BT în avantaj, 74-72.

Brigada de arbitri a fluierat o greșeală personală la Kerron Johson, a cincea a sa în acest meci, și a fost eliminat, iar oaspeții au egalat la 74-74 cu două libere.

Patrick Richard a adus coșul victoriei pe un contraatac, 76-74, cu două secunde înainte de final, iar oaspeții din Minsk au cerut time-out. La reluare, bielorușii nu au mai putut face nimic, iar U-BT Cluj-Napoca a obținut victoria care îi aduce 8 puncte în Grupa J, la egalitate cu adversarul de astăzi. Clujenii ar fi avut nevoie de un succes la trei puncte pentru a trece pe primul loc.

În urma acestei victorii, alb-negrii sunt aproape siguri de calificarea în sferturile FIBA Europe Cup.

În celălalt meci al grupei, CSM Oradea a pierdut pe terenul formației Nes Ziona cu 85-77.

Următorul joc oficial pentru U-Banca Transilvania va fi Derby-ul Transilvaniei, cu CSU Sibiu, sâmbătă, 1 februarie, de la ora 19:00, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

Written by 

Cu o experiență de 7 ani de presă, am început activitatea în industria mass-media în luna iulie 2012 la publicația online eClujeanul.ro, perioadă în care am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, evenimente și culminând cu sportul, care a fost și va rămâne marea mea pasiune, iar acum activez ca reporter sportiv pe noul proiect dedicat, unde alături de colegii mei suntem preocupați în permanență de a culisele sportului clujean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *