„U” Cluj a terminat la egalitate penultimul amical din Cipru, 2-2 cu ciprioții de la Ermis Aradippou

Universitatea Cluj a disputat marți, 4 februarie, penultimul amical al stagiului de pregătire din Cipru, pe care l-a încheiat la egalitate, scor 2-2, cu ocupanta primei poziții din liga secundă cipriotă, Ermis Aradippou.

„Studenții” au înregistrat o victorie și o înfrângere în primele două amicale disputate.

Ciprioții de la Ermis au trecut la conducere pe tabelă după 11 minute de la startul partidei. În prima parte, Marius Coman a ratat un penalty, urmat de alte ocazii ale alb-negrilor care nu au avut, însă, vreun efect pe tabelă.

După pauză, Penescu a trecut pe lângă golul egalizator după ce a luat la țintă bara, iar Ermis și-a mărit avantajul. Văsălie a redus din diferență în minutul 63, iar Dorin Goga a stabilit scorul final cu zece minute înainte de final.

„U”: Dur-Bozoancă – Takacs, Pașcalău, Crăciun, Neciu – Florescu, Penescu – Pop, Mihalcea, Pîrvulescu – Coman.

Au mai intrat: Taub, Văsălie, Telcean, Inacio, Barbu, Mailat, Dican, Goga, Gavra și Ștefănescu.

Rezultatele meciurilor disputate de Universitatea Cluj în Cipru:

„U” – Futbola Klubs RFS 4-2 (29 ianuarie)

„U” – FC Ararat Armenia 1-3 (2 februarie)

„U” – Ermis Aradippou 2-2 (4 februarie)

Ultima partidă amicală din Cipru va avea loc joi, 6 februarie, de la ora 15:00, împotriva ocupantei locului 6 în campionatul din Letonia, FK Liepaja.

Foto © facebook.com/FCUCluj/

Written by 

Cu o experiență de 7 ani de presă, am început activitatea în industria mass-media în luna iulie 2012 la publicația online eClujeanul.ro, perioadă în care am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, evenimente și culminând cu sportul, care a fost și va rămâne marea mea pasiune, iar acum activez ca reporter sportiv pe noul proiect dedicat, unde alături de colegii mei suntem preocupați în permanență de a culisele sportului clujean.

One thought on “„U” Cluj a terminat la egalitate penultimul amical din Cipru, 2-2 cu ciprioții de la Ermis Aradippou

  1. erau vremuri cand U Cluj chiar daca nu performa(sa castige campionatul sau cupa) starnea macar curiozitatea.Generatia 1965-1970 a fost cea mai buna din istoria de 100 de ani a universitatii. Apoi au urmat numai tineri talentati fara succese remarcabile si rar cand incheiau campionatul in prima parte a clasamentului.Dar Clujul era mandru de cea mai fumoasa echipa studenteasca din tara. Nu s-a atins insa performanta Craiovei maxima. Dar dupa 1989 totul s-a naruit.Legendele care ar fi trebuit sa ia fraiele Universitatii pe plan fotbalistic nu s-au ridicat nici la calcaiul lui Remus Campeanu. Chiar daca clubul a inplinit 100 de ani si s-au intrezarit sperante noi de a promova in prima liga cu Sabau(singurul vrednic de asa ceva) s-a ratat la mustata promovarea dar de data asta lipsei de sustinere si a nivelului fotbalistic slab al jucatorilor.Nu vreau sa fiu sarcastic dar a fost o sarbatoare a „Centenarului Ratat” sau altfel spus al centenarului ratatilor.Cu regret trebuie sa spun ca ce a fost nu va mai fi la U si inafar de suporteri nu mai exista nici umbra de studenti cu minte si suflet pentru o idee care a fost U. Trebuie sa se nasca inca un Iuliu Hateganu care sa o repuna pe U acolo unde ii este locul. Dar cand?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *