Cristina Neagu: „Facem tot posibilul să ajungem la Jocurile Olimpice”

Jucătoarele de la naționala de handbal trag tare la antrenamente pentru visul olimpic. Tricolorele se află într-un stagiu de pregătire la Vâlcea și pun la cale strategia pentru meciul contra Norvegiei.

Naționala feminină de handbal profită de fiecare zi de pregătire pentru visul de a ajunge la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Cristina Neagu este convinsă că presiunea va fi resimțită de toate echipele participante la turneul preolimpic.

„Sunt multe lucruri de pus la punct, sunt multe jucătoare noi și trebuie formate noi relații de joc. Plecăm cu șansa a treia, Norvegia și Muntenegru sunt favoritele grupei. Asta nu înseamnă ca nu avem șansa noastră. Ele joacă în prima zi și noi vom încerca să învingem echipa care va pierde acel meci, pentru că asta ar însemna calificarea la JO.

Credem în șansa noastră până la capăt. Vom avea trei meciuri în trei zile și vom da totul acolo. E prima oară cand voi lucra cu unele jucătoare noi de la națională, voi încerca să vorbesc cât mai mult cu ele, să le ajut cât pot de mult și să închegăm relațiile de joc cât mai repede. Îl știu pe Bogdan (Burcea) de foarte mult timp, văd că e foarte încrezător și asta e bine. Am o relație bună cu el dar nu am lucrat împreună până acum. Într-un fel e bine că întâlnim Thailanda în primul meci, intrăm ușor în ritmul competiției cu cel mai slab adversar din grupă. Apoi vom avea două meciuri foarte importante.

Va fi foarte greu pentru că vom juca trei meciuri în trei zile, mai ales că programul este deja foarte încărcat. Adrenalina va fi foarte mare și dorința de victorie la fel. Adi Vasile este antrenorul cu care lucrăm în fiecare zi la CSM și ne cunoaște foarte bine dar la astfel de meciuri contează foarte mult forma de moment. Genunchiul nu e la sută la sută, dar e din ce în ce mai bine. Din punctul acesta de vedere sunt ok.

Muntenegru are avantajul terenului propriu, dar nu ne este frică de nimic special. Norvegia e echipa pe care am bătut-o o dată în ultimii 15 ani. Cu Muntenegru am tot jucat la ultimele turnee, le cunoaștem foarte bine.

Vor fi meciuri echilibrate pentru că presiunea este foarte mare nu doar pe noi, ci și pe ele. Norvegia joacă primul turneu preolimpic după mulți ani, deci presiunea va fi și pe ele. Dacă vorbim strict de echipa națională, Jocurile Olimpice sunt cel mai important obiectiv pe care îl am acum și în următorii ani” – Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale de handbal a României.

Își concentrează atenția pe Norvegia

Întreaga atenție a tricolorelor se îndreaptă spre selecționata Norvegiei, medaliată cu bronz la ultima ediție a Jocurilor Olimpice. România va întâlni Thailanda în primul meci al turneului preolimpic, apoi reprezentativele Norvegiei și Muntenegrului.

„Le vom prezenta fetelor strategia pe care o vom aborda în meciul cu Norvegia, această săptămână se adresează exclusiv acestui lucru. Chiar dacă vin după meciuri foarte grele în cupele europene, fetele sunt pline de energie, moralul este foarte bun. Mentalul trebuie să fie foarte puternic la acest turneu.

Plecăm cu șansa a treia în Muntenegru, dar am plecat și cu șansa a 14-a și am reușit. Poate fi un avantaj că îl cunoaștem noi pe Adi Vasile. Oricare ar fi programul meciurilor, obiectivul rămâne același, să obținem două victorii și să ne calificăm la JO. În perioada următoare vom obține informații și despre Thailanda, nu știm multe lucruri despre această echipă.

Am purtat discuții cu Valentina Ardean Elisei, dar ea s-a dedicat în totalitate familiei și echipei de club, nu mai e cale de întoarcere. Îi urez success și îi mulțumesc pentru realizările de la echipa națională. Ne interesează orice jucătoare eligibilă, sănătoasă, în formă și care poate performa. Am convocat cinci coordonatoare de joc, dar nu este obligatoriu ca ele să evolueze numai pe acel post” – Bogdan Burcea, antrenorul echipei naționale de handbal a României.

Laura Pristăviță: Apărarea poate fi avantajul nostru

Turneul preolimpic va avea loc în Muntenegru, în perioada 20-22 martie. Primele două echipe din grupă vor obține biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Șanse avem până la finalul meciurilor, indiferent dacă pleci favorit sau nu. Nu știu la ce să ne așteptăm din partea Thailandei. Vom pregăti foarte bine fiecare meci, indiferent de valoarea adversarului. Norvegia și Muntenegru sunt printre cele mai puternice echipe din lume la ora actuală. Ne-am reunit aici pentru a pregăti turneul preolimpic, sper ca acest stagiu să fie eficient, astfel încât în martie să reluăm totul de aici. Faza de apărare este cea mai importantă, cred că acesta ar fi avantajul nostru în momentul de față” – Laura Pristăviță, componentă a echipei naționale de handbal a României.

„Timpul este scurt, dar sper să fie suficient pentru a pune la punct toate problemele. Pot spune că și eu sunt nouă la echipa națională și încerc să mă adaptez cât mai bine. Cresc emoțiile înaintea turneului, este presiune, dar trebuie să ne detașăm. În Muntenegru ne vom juca șansa și sper să o facem cât mai bine. Meciurile vor fi echilibrate. Jocurile Olimpice reprezintă cel mai important obiectiv din cariera mea” – Sonia Seraficeanu, componentă a echipei naționale de handbal a României.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *