Falub, „U” Cluj, avertizează înaintea duelului cu FC Argeș: „Nu am câștigat niciodată cu ei”

Adrian Falub, tehnicianul lui „U” Cluj,  avertizează înaintea partidei de mâine cu FC Argeș Pitești: „Va fi un  meci greu pentru că cei de la Argeș își doresc promovarea. Aceștia au o echipă omogenă, un lot  valoric foarte bun, iar de curând au transferat un vârf de calitate de la Turris, Turkovic. Mai au în componență jucători valoroși cum sunt Ionuț Năstăsie, un bun pasator, Blejdea și un alt atacant cu experiență mare în fotbalul românesc, Buhăescu. Va fi un duel dificil, până acum în meciurile cu Argeș, nu am câștigat niciodată și am pierdut de două ori și am făcut egal o dată. În general echipele care vin să joace cu noi se închid bine și contraatacă periculos, iar noi trebuie să pasăm mult pentru a deschide jocul și a ne crea ocazii”, a mai adăugat antrenorul alb-negrilor.

Antrenorul s-a arătat sceptic în privința terenului de joc: „Nu știu cum se va prezenta gazonul mâine din păcate plouă și asta ne va îngreuna jocul”.

Laudă cantonamentul

Antrenorul lui „U” Cluj, Adrian  Falub s-a arătat încântat de pregătirea și transferurile realizate în perioada de mercato de iarnă și își dorește în același timp să creeze un lot competitiv pentru sezonul următor în care să se bată pentru promovare.

Tehnicianul clujean privește optimist spre noul centru de juniori afirmând că: „În viitorul apropiat în 2-3 ani majoritatea jucătorilor care vor trebui să ajute echipa mare conform regulii U21 vor veni de la echipele de juniori ale clubului Universitatea Cluj”.

Goga: „Ne-am pregătit bine în cantonament

Prezent la conferința de presă, veteranul atacant Dorin Goga a susținut mesajul antrenorului afirmând că: „Este a patra perioadă de pregătire de când m-am întors la ”U” și cred că ne-am pregătit foarte bine în cantonament. A fost cel mai bun stagiu de pregătire de când m-am reîntors  și cred că suntem pregătiți pentru meciul cu Argeș care este unul foarte greu„.

Fundașul central Artur Crăciun și mijlocașul Rareș Takacs sunt suspendați pentru partida de mâine.

Meciul dintre Universitatea și SCM Argeș Pitești va avea loc vineri, 21 februarie, de la ora 20:00, pe Cluj Arena

Stroia Cătălin

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *