Un pivot bosniac de 2.09 metri, primul transfer al verii la U-Banca Transilvania Cluj

Echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca a anunțat prima achiziție a verii. Este vorba de pivotul de orgine bosniacă Andrija Stipanović, care vine la Cluj din campionatul Sloveniei, de la formația Cedevita Olimpija Ljubljana. Baschetbalistul măsoară 2.09 metri.

Stipanović este născut pe 18 decembrie 1986 la Mosnar, actualmente în Bosnia Herțegovina. Acesta și-a început cariera profesionistă în 2005 alături de Hermes Analitica Zagreb și a mai trecut pe la KK Split, Liège Basket (Belgia), Juvecaserta (Italia), Telenet Oostende (Belgia), Trabzonspor, Büyükçekmece Basketbol (Turcia) și Cedevita Zagreb.

Alături de Trabzonspor, jucătorul a fost adversarul lui U-BT Cluj în sezonul 2014-2015 din EuroChallenge. Pivotul a evoluat doar în partida retur, din Turcia, când a înscris 14 puncte. Andrija jucat în preliminariile Euroligii și a disputat zeci de meciuri în EuroCup. Drept dovadă, în sezonul precedent de EuroCup, bosniacul a bifat 10 partide, cu medii de 5.0 puncte, 3.7 recuperări, 2.1 pase decisive și 0.5 capace.

În Croația, noul nostru baschetbalist a luat titlul (2018) și a câștigat alte două cupe (2018 și 2019). Totodată, în 2017, Andrija a cucerit SuperCupa Ligii Adriatice, fiind desemnat și MVP-ul respectivei finale.

În plus, Stipanović are și experiență internațională, fiind component al naționalei Bosniei.

„Sunt fericit că voi face parte din echipa U-Banca Transilvania. A fost ușor să iau această decizie, având în vedere prezența unui antrenor de renume și sprijinul unor fani de excepție. M-am hotărât fără probleme împreună cu familia mea. Sper să avem un sezon grozav!„, a declarat pentru u-bt.ro noul transfer al clujenilor.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *