Adrian Falub, antrenor-manager „U” Cluj: „Obiectivul meu personal este să formez o echipă din jucători crescuți aici, care să poată face performanță”

Antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub, a acordat un interviu pentru site-ul oficial după trei săptămâni de la startul perioadei de pregătire, în care a vorbit despre obiectivele echipei pentru viitorul sezon, dar și despre juniorii care se antrenează alături de prima echipă.

Falub a declarat că obiectivul pentru noul sezon nu este promovarea în prima ligă, ci construirea unei echipe formată din juniori din propria pepinieră, Universitatea având în prezent 15 jucători care se pregătesc alături de prima echipă.

E dificil de spus. Noi am hotărât în această vară că obiectivul nostru este acela de a ne baza pe jucătorii din propria academie și avem 15 jucători care se antrenează astăzi cu noi„, a declarat Falub pentru fcucluj.ro.

Noi transferuri în zilele următoare

Tehnicianul-manager a declarat că sunt negocieri cu mai mulți jucători cu experiență și speră să fie anunțați curând.

„Cu siguranță, pentru a fi competitivi este nevoie de câțiva jucători cu experiență. Sper ca aceștia să vină la club în zilele ce urmează, pentru că acești copii nu pot crește singuri și au nevoie de puterea exemplului, de jucători ce le pot oferi siguranță în teren. În acest moment, pot spune că nu avem foarte mulți jucători de acest tip și de asta este nevoie de câțiva fotbaliști experimentați. Subliniez că obiectivul nostru rămâne acela de a ne baza pe jucătorii crescuți în propria academie, alături de care să construim o echipă puternică”, a precizat antrenorul.

Obiectivul echipei

„Obiectivul meu personal este să formez o echipă la ”U” Cluj din jucătorii crescuți aici, care să poată face performanță. Aceasta este prioritatea mea. Legat de promovare, eu sunt sigur că acest lucru se va întâmpla. Nu știu dacă va fi anul acesta sau anul viitor, dar promovarea trebuie să vină ca urmare a unei munci începută acum și să fie rezultatul unor jucători crescuți aici. Îmi doresc să cresc niște jucători care să fie formați de ”U” și care să construiască o echipă bună și peste cinci, șase ani de acum înainte”, a mai sustinut acesta.

Despre promovare în sezonul următor

„Sunt convins că promovarea va veni. Eu nu am spus niciodată că nu vom promova, echipa asta va ajunge mai sus. Că va fi anul acesta, anul viitor sau peste doi ani, cu siguranță ”U” Cluj va promova, dar trebuie să fim conștienți că e nevoie de o construcție. Nu va trebui să aducem zece jucători și să avem automat pretenții de promovare. Liga I este plină de juniori crescuți aici, iar asta nu este plăcut pentru noi. Eu vreau ca toți jucătorii care cresc aici să rămână în cadrul clubului și să facă o echipă puternică. Atunci când clubul acesta va avea șapte, opt jucători crescuți aici și va ajunge în prima ligă, putem spune că la ”U” are loc o construcție serioasă. Așa a fost și generația mea, pe vremuri, crescută de Dan Anca, cu șapte sau opt jucători care au rămas zece ani în prima ligă. Acela este un exemplu de construcție serioasă. Dacă se dorește altceva, o echipă cu 20 de jucători aduși în grabă și să anunțăm că dorim să promovăm, iar la sfârșit să căutăm vinovații, asta este foarte simplu. Eu nu vreau să fac asta. Doresc să fac o echipă și echipa aia să promoveze și să rămână în Liga 1 pentru mai multe sezoane. Eu m-am săturat să mai văd jucători crescuți de FC Universitatea Cluj la alte echipe din România”, a conchis tehnicianul.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *