Drumul spre grupele EHF European League trece prin Franța pentru Potaissa Turda

Calificată în turul al doilea din EHF European League, după ce a trecut de HRK Gorica, formația pregătită de Horațiu Gal și-a aflat următorul adversar în calea spre faza grupelor.

Conform tragerii la sorți efectuate în cursul zilei de marți, turdenii vor disputa o dublă manșă complicată cu o formație din Franța. FENIX Toulouse Handball a terminat sezonul „înghețat” din Hexagon pe locul 5, astfel putând evolua în cupele europene.

Față de ediția trecută de campionat, Toulouse s-a despărțit de trei handbaliști, respectiv Jordan Bonilauri, Arnau Garcia Barcelo și Markus Olsson. În schimb au fost aduși alți patru jucători: Luka Sokolic, Uros Borzas, Goncalo Vieira și Edouard Kempf.

Ca performanțe notabile pot fi trecute două finale de Cupa Franței, dintre care una câștigată (1998), dar și o finală de Cupa Ligii Franței (2015).

Printre jucătorii notabili trecuți în lotul lui FENIX Toulouse se numără Cyril Dumoulin, Jérôme Fernandez, Daouda Karaboué, românul Rudi Prisăcaru sau fostul selecționer francez Claude Onesta.

În prezent lotul este format din 8 străini, după cum urmează, dintre care doi sunt sârbi, iar ceilalți șase de alte naționalități, fie europene, fie din America de Sud (un brazilian) sau din Africa (un algerian).

Toulouse abordează sezonul 2020-2021 cu următorul lot:

Portari: César OLIVEIRA DE ALMEIDA (BRA), Jef LETTENS (BEL)

Extremă stânga: Nemanjia ILIC (SRB), Gaël TRIBILLON

Intermediar stânga: Nori BEN HALIMA, Uros BORZAS (HUN), Luka SOKOLIC (CRO), Gonçalo VIEIRA (POR)

Centru: Maxime GILBERT, Luc STEINS (NED)

Pivot: Henrik JAKOBSEN (NOR), Remi LEVENTOUX

Inter. dreapta: Ayoub ABDI (ALG), Pierre SOUDRY

Extr. dreapta: Pierrick CHELLE, Edouard KEMPF

ANTRENOR: Philippe GARDENT.

Reacția lui Horațiu Gal

În urma tragerii la sorți, tehnicianul Potaissei a reacționat pentru pagina oficială a clubului, astfel:

„Am căzut cu o echipă care face parte din cel mai puternic campionat din lume, iar acest lucru spune tot. Toulouse este o echipă cu foarte mulți internaționali. Noi ne vom pregăti și vom face tot ce depinde de noi. Din păcate, avem o absență extrem de importantă: publicul turdean. Aveam mare nevoie de suporteri la confruntarea aceasta. Chiar și așa, sunt sigur că vor fi alături de noi. Cu siguranță, băieții vor înțelege importanța meciului și vor conștientiza valoarea adversarului și vor da totul pe teren.”

Primul meci se va disputa la Turda, pe 22 septembrie, iar returul o săptămână mai târziu la Toulouse. Cealaltă echipă din România calificată în turul secund, Dobrogrea Sud Constanța, va întâlni o echipă cunoscută publicului român, pe Sporting Lisabona.

Foto: Facebook Potaissa Turda / ActionFoto.ro

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *