Thriller de cinci seturi la Bucureşti. Universitatea întoarce scorul şi obţine primele două puncte

Universitatea Cluj a câştigat un meci lung şi solicitant, de o oră şi 40 de minute, la Bucureşti, în compania nou-promovatei CSU Ştiinţa. Clujenii au dispus cu 3-2, întorcând de la 1-2.

Debutul a fost în nota aşteptată, cu „alb-negrii” în control, 1-6, şi cu un start foarte bun din partea centrului Claudiu Iov (3 puncte, 2 blocaje).

Foto: YouTube Știința București

Revenirea Ştiinţei s-a consemnat doar în unele momente, 9-13, scor de la care clujenii s-au dus la 10-17. Setul a fost adjudecat în cele din urmă cu 16-25, la capătul a nici 20 de minute, cu atac precis şi multe blocaje bune.

Ştiinţa „renaşte” şi Clujul intră în jocul ei

Foto: YouTube Știința București

Spre deosebire de primul act, de data aceasta bucureştenii au debutat mai bine, 5-2, revenindu-şi la blocaje, unde au avut probleme în setul de debut.

Duo-ul Ciortea-Negrean a ajutat la egalare, iar mai apoi s-a făcut 7-8, moment urmat de un timp de odihnă pentru gazde.

Momentele bune ale „studenţilor” s-au păstrat, aceştia distanţându-se chiar la 14-18. Au urmat minutele nou-promovatei, care a egalat, iar pe final de set a atacat mai bine, închizând setul la 25-23.

Foto: YouTube Știința București

Echilibrul s-a menţinut şi în setul al treilea, de asemenea început mai bine de Ştiinţa Bucureşti. Cu toate acestea, Ciprian Viţelaru a dus-o pe „U” în avantaj, 7-9.

Igor Didorciuc a fost cel care a rupt jocul, cu trei puncte la rând, 16-13, avantaj pe dezvoltat apoi de Ştiinţa (20-15). Diferenţa s-a dovedit prea mare pentru a putea fi recuperată şi bucureştenii au luat setul cu 25-22, pentru 2-1 la general.

Tresărire de orgoliu, egalare şi meci împins în decisiv

Foto: YouTube Știința București

În faţa unei suprize negative şi deja cu un punct pierdut, clujenii au putut găsi resurse necesare să revină în meci. Cu un parţial de 6-2, elevii lui Romeo Lotei au preluat conducerea la 13-15, de acolo ducându-se la 14-19.

Marius Ciortea a excelat pe finalul setului, cu puncte importante la rând şi 17-25 pentru „U”, iar meciul s-a dus în decisiv.

Aici a revenit faţa ardelenilor din primul set, dominând clar, iar în cele din urmă s-au impus cu 11-15, după ce diferenţa fusese şi de şase puncte la un moment dat.

„U” Cluj debutează astfel cu victorie în campionat, în singurul meciul al turneului de la Bucureşti. Disputa cu Explorări Baia Mare nu va mai avea loc şi clujenii vor beneficia de 3-0 la „masa verde”, după ce maramureşenii au cazuri de coronavirus în lot.

CSU Ştiinţa Bucureşti – CSU Cluj-Napoca 2-3 (16-25, 25-23, 25-22, 17-25, 11-15)

Ştiinţa: Didorciuc 16 puncte, Fărcaş 12, Marinca 11, Tănase 10 puncte şi 5 blocaje, Crăciun 10, Dragomir 3, Ion 1. Antrenor: George Carpen

„U”: Negrean 21 de puncte, Ciortea 13, Voinea 12, Iov 10 puncte şi 5 blocaje, Viţelaru 9, Grigorie 8, Constantin 1. Antrenor: Romeo Lotei

Foto: arhivă sportulclujean.ro

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *