Silvășan, după victoria în prelungiri cu CSU Sibiu: „Am arătat mare caracter, mai ales în repriza a doua”

Mihai Silvășan a acordat un flash interviu acordat sponsorului competiției după meciul cu CSU Sibiu, câștigat de U-BT cu 106-103 după o repriză de prelungiri.

„Știam că ne așteaptă un meci foarte greu și că Patrick Richard nu va putea juca pe post de român, de asta ne-am pregătit special în ultimele zile, iar Santa a jucat practic într-un picior, nu s-a antrenat de o săptămână, dar chiar și așa am arătat mare caracter, mai ales în repriza a doua. În prima repriză le-am lăsat 50 de puncte, fără să contestăm prea mult șuturile lor, însă cred că cel mai important e cine e în față atunci când se trage linie. Îl felicit pe Grasu, care de multe ori ne ridica și nu s-a văzut deloc că are 18 ani, a arătat multă maturitate și determinare. Vom vedea ce este cu Guzman (n.r. a suferit o accidentare pe final), probabil are o entorsă, dar indiferent de problemele pe care le avem, vom aborda și meciul de mâine la victorie.”

Întrebat despre posibila adversară din semifinale, antrenorul a declarat următoarele:

„Cunoaștem destul de bine ambele echipe (n.r. CSM Oradea și SCM Timișoara), în ultimul turneu din LNBM am jucat cu ele și sunt echipe experimentate, bune, care pot să ne învingă. Sper să ne putem recupera din punct de vedere fizic, avem două ore în plus de recuperare față de ei și evident că obiectivul nostru este victoria.”

Marquis Wright, MVP-ul sfertului cu CSU Sibiu

Foto: Facebook Federația Română de Baschet

Noul american din lotul lui U-BT, Marquis Wright, a primit titlul de cel mai bun jucător al partidei cu CSU Sibiu. Conducătorul de joc a strâns 22 de puncte, 3 recuperări și 4 pase decisive în aproape 30 de minute de joc, alături de 2/4 de la distanță și 23 indice al eficienței.

„Turneul e format din echipe motivate și toți au venit să-și joace șansa, simt că fiecare meci va fi foarte strâns. Mă bucur că echipa a avut încredere în mine în acest meci, contează foarte mult acest aspect! Trebuia să fim foarte atenți în defensivă, iar apoi să construim pe atac, nu să ne hazardăm, iar faptul că am stat ca și un grup unit tot meciul, am luat totul pas cu pas, ne-a ajutat să creștem pe atac, cu ajutorul unei apărări bune când era nevoie.”, a declarat Wright în flash interviul de după meci

Foto: YouTube Superbet

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *