Interviu cu Alex Pop, omul meciului cu FCU Craiova 1948: ”Sunt fan Messi și ”Barca”. Am avut o șansă istorică să fiu la AS Roma și să îi văd pe jucători mari din Serie A”

Alex Pop, omul meciului cu FCU Craiova 1948, a reacționat la portretul scris de Sportul Clujean și a acordat un interviu site-ului.

Sportul Clujean: Siteul Eurosport a publicat informația că ești născut în Argentina. Ce ne poți spune pe această temă?

Alex Pop: Explicația e că părinții mei au lucrat o perioada acolo, mai exact din 1996 până in 2002.

Sportul Clujean: Ce te-a determinat să mergi în teste la AS Roma și nu la o altă echipă? De asemenea, ce te-a impresionat în mod special în perioada de pregătire la gruparea giallorosso?

Alex Pop: Înainte sa merg la AS Roma, Universitatea intrase în faliment. Am rămas toți jucătorii liberi de contracte. Și atunci am decis împreună cu familia că e timpul pentru o schimbare în cariera mea. Am vorbit cu impresarul meu de la acea vreme și el m-a dus la AS Roma. Nu am avut un motiv anume sa merg la formația italiană. Pur și simplu acolo s-a întâmplat să ajung. Lucrul care m-a impresionat cel mai mult in perioada de câteva zile petrecute în academia lor, a fost acela că, în fiecare dimineață, la micul dejun, toți jucătorii echipei de seniori luau masa la același restaurant unde mâncau și copiii din academie. Astfel, am avut șansa să-i văd de aproape pe marii fotbaliști pe care îi urmăream doar la televizor până atunci. De asemenea, ei se antrenau pe terenurile din apropierea hotelului unde eram cazat, așa că puteam să-i văd de la geam cum se antrenau.

Sportul Clujean: Mai ai vreo echipă preferată în afară de Universitatea Cluj?

Alex Pop: De mic copil sunt fan FC Barcelona. Îmi place, de asemenea, și Messi. Le urmăresc fiecare meci.

Sportul Clujean: Ce fotbalist îți place cel mai mult și ce calități te-ai impresionat la acesta?

Alex Pop: Lionel Messi. Nu cred că mai e nevoie de descriere în cazul lui. Are o tehnică impecabilă în regim de viteză, execuțiile sale sunt splendide, iar felul și ușurința cu care își depășește adversarii sunt impresionante.

Sportul Clujean: Ce calități consideri că ai în mod special?

Alex Pop: Consider că principalele mele calități sunt forța și viteza. De asemenea, îmi place să cred că sunt și un jucător de execuții în fața porții.

Sportul Clujean: Cum te-ai gândit să alegi specializarea de Științe Politice?

Alex Pop: Acest lucru se datorează în cea mai mare măsura părinților mei. Ei m-au învățat de mic să nu las școala deoparte și să merg in paralel cu ambele activități cât de bine pot. În ceea ce privește specializarea, eu sunt la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), însă departamentul meu este acela de Comunicare și Relații Publice, nu Științele Politice. A fost o decizie pe care am luat-o împreună cu familia. Am analizat puțin situația și am decis că aceasta facultate este cea mai potrivita pentru mine. Mi se pot deschide o mulțime de porți in domeniul PR și nu numai. Este o latură cu o gamă foarte vastă de oportunități unde îți poți desfășura activitatea.

Mulțumim și mult succes în carieră!

Citiți și:

Alex Pop, ”Salvatore della patria”

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *