Amintiri despre fostul fotoreporter Zoli Cantor, oferite de jurnalistul Ciprian Rus

Jurnalistul Ciprian Rus, co-autor al volumelor „100% CFR” și „Vestiarul Campionilor”, alături de Zoltan Richard Cantor, a evocat câteva amintiri pe care le are alături de regretatul fotoreporter și un suporter înfocat al campioanei CFR Cluj.

Zoli Cantor a fost fondatorul săptămânalului Sport 80.

Pe vremea aceea, la începutul anilor 2000, înaintea erei digitale, să fii fotoreporter la Cluj – într-un oraș mult mai provincial pe atunci și într-o presă la fel de săracă precum azi – însemna să tragi un film, maximum două, pe zi, apoi să fugi să developezi la „Sora”, și de-acolo imediat la redacție să scanezi fotografiile, să vadă editorii pe ce se pot baza la paginare.

Pentru fotoreporterii care aveau de acoperit competiții sportive, treaba era încă mai ingrată. Aveau la dispoziție, pentru un weekend întreg, mai puține cadre decât tragi azi, în rafală, pe aparatul digital, la o singură fază fixă. Îți trebuia nu doar „ochi”, ci și o extraordinară intuiție a sportului pe care îl fotografiai.Mai era ceva: cele două echipe de fotbal ale Clujului erau în ligile inferioare.

CFR, de-abia preluată de Paszkany Arpad, era în Divizia C, Universitatea juca în liga a doua – deplasări lungi pe la Șomcuta Mare, Târgu Jiu sau Satu Mare… Niciun ziar din Cluj nu își permitea să trimită om prin toate deplasările astea, cluburile nu aveau Social Media Managers, funcționau doar rare reciprocități între jurnaliștii din diverse orașe. Dar ce ziar era la Șomcuta Mare?!În anii aceia, când de-abia debutasem la „Monitorul de Cluj”, vedeam trecând prin redacție, în weekend-uri – mereu punctual, mereu îndatoritor, mereu discret, ca un comisionar – un tip cumva ciudat, care nu cadra deloc cu atmosfera etajului IV de la IEIA.

Venea, lăsa un vraf de poze la Departamentul Sport – drept în față cu intrai în redacție, schimba, eventual două vorbe în ungurește cu Laci sau cu Miki – și apoi dispărea. Nu-l mai vedeai până weekend-ul următor.După o vreme am înțeles despre ce era vorba: tipul punctual, îndatoritor și discret era un mare afacerist clujean a cărui „țăcăneală” era să meargă peste tot în deplasare după echipele de fotbal ale Clujului, să facă pe fotoreporterul sportiv de weekend, între două săptămâni infernale de businessman de anii 2000, și să ofere gratis, pe munca, pe timpul și pe cheltuiala lui, cele mai bune fotografii celui mai bun cotidian al Clujului pe vremea aceea.

Avea o singură condiție, să îi fie semnate fotografiile. „Foto: Zoli Cantor”.Ani de zile, într-o epocă în care ligile inferioare nu erau televizate, iar tehnologia nu „democratizase” expunerea mediatică, singura legătură a suporterului clujean cu isprăvile din deplasare ale echipei sau echipelor favorite – era pe vremea în care marea rivalitate „U” – CFR nu se inventase! – a fost un afecerist relaxat și discret pe nume Zoli Cantor.

Despre sute de goluri marcate în deplasare de fotbaliștii clujeni știm numai și numai datorită instantaneelor impecabile surprinse de Zoli Cantor!*

L-am cunoscut pe Zoli cu prilejul unui reportaj pe care l-am realizat pe un teren de beton – nu apăruse „sinteticul” – la finala Cupei Fabricilor din Cluj. Mă tocmisem cu șeful de la Sport să scriu o poveste despre fostele glorii de odinioară care eșuaseră, chelioși și burtoși, dar cu toate fentele de pe vremuri la ei, prin echipele vechilor fabrici din oraș care mai prinseseră anii 2000. Fotoreporterii ziarului aveau altă treabă în acea zi, așa că soluția șefului de la Departamentul Sport a fost să apeleze la Zoli Cantor.

Pe Zoli l-a încântat ideea reportajului. La ora stabilită, mă aștepta cu mașina lui în fața sediului de la IEIA. M-a dus la locul faptei, a consumat, în frenezia colorată a momentului, vreo trei filme, pe care le-a developat și, a doua zi, mi le-a adus, teanc, la redacție.

Am fost atât de impresionat de pasiunea lui pentru fotografie și pentru presă că m-am străduit să nu mă întind prea mult cu scrisul, să las fotografiile lui să vorbească.*În anii care au urmat – după ce visul de a avea un ziar de sport i (și ni) s-a împlinit – am avut bucuria să merg cu Zoli, în faimoasele lui deplasări, peste tot prin țară. Avea, cred, vârsta mea de acum: îi plăcea viteza, îi plăcea viața și, mai presus de toate, îi plăcea sportul. Avea o intuiție a fazei pe care foarte puțini o aveau atunci.

Simțea penaltiul, simțea golul, simțea controversa. Odată, la un meci, a fost o minge bubuită în transversală, care a căzut în preajma liniei porții și a ajuns la portar. „A fost sau nu a fost gol?”. Nici pomeneală de înregistrare TV, nici pomeneală de VAR! Controversele de la masa presei s-au prelungit, seara, în micuța redacție de la „Sport Cluj”, de pe Dorobanților. Până când a venit Zoli cu pozele de la developat: prinsese exact momentul în care mingea trecuse, cu totul, de linia porții!

Altă dată, la un meci la Baia Mare câștigat la scor de CFR, am ratat vreo două goluri întârziind, la pauză, doar câteva minute, la o poveste cu cineva din localitate care venise să mă vadă, în treacăt, la stadion. Am scris cronica meciului după pozele lui Zoli: nu îi scăpa, niciodată, vreo fază importantă.*Franc și onest, curajos și liber, un om al cuvântului dat din prima zi în care l-am cunoscut până în ultima zi în care am vorbit, Zoli avea un fel aparte de a intra sub pielea personajelor.

Se făcea imediat respectat și de magazionerul unui club, și de vedeta echipei, și de conducători, și de marii investitori, rămânând, de fiecare dată, în orice context, egal cu el însuși.Fără să câștige un leu din media, dimpotrivă, cheltuind din succesul afacerilor sale, Zoli a pornit ca fotograf amator și a ajuns la excelență nu doar ca fotoreporter, ci și ca om de presă.

Puțini aveau nu doar sursele lui, puțini aveau și au, azi, încăpățânarea lui de a smulge o știre, de a apuca un fir de poveste, de a face rost de un contact-cheie. M-a rugat, acum câteva săptămâni, un prieten din presa de business de la București să-l ajut să facă rost de un contact al unui afacerist clujean extrem de discret. Am apelat la Zoli. M-a sunat după 4 zile să-mi spună că e foarte aproape să obțină numărul.

După alte câteva zile, mi-a dat numărul de telefon al afaceristului. Nu avea nici o obligație față de mine, cu atât mai puțin față de prietenul meu.

Și, cu toate astea, a „săpat” o săptămână după un număr de telefon. Așa era Zoli!*Suntem mulți jurnaliștii care îi datorăm lui Zoli unele dintre cele mai bune articole ale noastre. A fost, de multe ori, mai bun ca noi, fără să trăiască din meseria noastră.

Ne-a obligat pe toți – jurnaliști sau nu – să fim mai buni prin însuși felul lui de a fi. Mai buni, adică mai generoși, mai buni, adică mai curajoși, mai buni, adică mai onești, mai buni, adică mai asumați, mai buni, adică mai pasionați de tot ceea ce facem.

PS? Andrea și Norbert, să fiți mândri de Zoli!”, a remoemorat jurnalistul Ciprian Rus.

Written by 

One thought on “Amintiri despre fostul fotoreporter Zoli Cantor, oferite de jurnalistul Ciprian Rus

  1. O imensa pierdere pentru CFR. Era un liant in acest club. Datorita lui, printre altele, s-a creat o atmosfera armonioasa la club. Asa cum s-a bucurat sa ajute jurnalistii sa fie mai buni, fara sa ceara ceva, asa a ajutat CFR-ul sa fie mai bun, fara sa-i ceara nimanui nimic. Ar fi frumos daca s-ar numi o tribuna sau o peluza cu numele sau, a fost probabil cel mai mare aparator si sustinator al CFR-ului din toate timpurile. A daruit fara sa ceara nimic de nenumarate ori. Putina recunostinta din partea clubului CFR ar fi de bun augur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *