„Bulevardul” din apărare le-a costat scump. Universitatea pierde clar pe final cu SCM Râmnicu Vâlcea

Universitatea Cluj a cedat cu 28-35 (15-17) în fața echipei SCM Râmnicu Vâlcea în ultimul meci al etapei a 14-a din Liga Florilor. Diferența a luat amploare în ultimele 10 minute, când „studentele” n-au putut menține deloc ritmul cu formația din Zăvoi.

Vâlcea și-a arătat din start intenția de a încheia rapid socotelile, însă s-a lovit de atacul precis în primele minute pentru „U”, care s-a ținut bine până la 3-3. Oltencele au găsit ușor spații la nivelul intermediarilor în defensiva alb-negrelor și Cordoș a încercat să scoată o forțare, dar s-a apărat în semicerc și Florica a făcut 3-5 dintr-o arucare de la 7 metri.

„Studentele” s-au văzut depășite cu ușurință în defensivă, fie pe fentă sau pe doi pași, iar Nikolic a înscris pentru 4-7, prima dată +3 pe tabelă. Replica a venit ulterior pe următorul atac de la Roza Chintoan (5-7).

Maren Aardahl și-a continuat evoluția bună din prima parte a reprizei, ajungând la trei reușite (6-9), ulterior Zeljka Nikolic înscriind cu efect de pe extremă, 6-10.

Clujul revine, egalează, dar finalul reprizei e al vâlcencelor

Diana Lazăr a dat startul revenirii, 8-10, după care Țăgean s-a evidențiat cu o paradă unu contra unu în fața lui Gonzalez. Egalitatea s-a restabilit la 12-12, prin Florența Ilie, antrenorul campioanei solicitând time-out.

Oltencele au revenit tare după timpul de odihnă și s-au dus iar la două lungimi, 12-14. Gonzalez și Liscevic au combinat ulterior lejer pe pivot, sârboaica refăcând diferența de trei goluri, 13-16.

Ultimul minut al reprizei a scos în evidență paradelei goalkeeper-ului clujean, Țăgean făcând ca tabela să indice doar plus doi pentru Vâlcea, 15-17. Universitatea a irosit însă mingi multe și importante în prima repriză, acestea făcând diferența în momentele cheie.

Atacul devine tot mai lent, defensiva e „bulevard”

Glibko a modificat tabela, după două minute fără gol (15-18), Lazăr venind imediat cu replica, dar la fel a făcut și Mireya Gonzalez (16-19). Apărările nu au contat aproape deloc în primele minute de la reluare, luându-se goluri superbe de la mare distanță.

Vâlcea s-a dus la +5, scor 18-23, prin iberica Gonzalez. Doar paradele Vioricăi Țăgean au făcut ca diferența să nu o ia razna, atacul universitarelor livrând greu reușite. Avântul dat de portăriță le-a ajutat puțin pe alb-negre, care s-au apropiat la 22-24, gol Florența Ilie din 7 metri.

Parade semnate degeaba de Țăgean. „U” nu profită de ziua bună a portarului

Opt minute au trecut de la ultimul gol al vâlcencelor, Asma Elghaoui terminând seria negativă cu reușita sa la 22-25. Necula a punctat imediat și a menținut diferența de două goluri, iar apoi Țăgean a scos de la 7 metri în fața Cristinei Florica.

„U” a avut ocazia să se apropie la o lungime, dar mezina Necula a pierdut o minge importantă, penalizată cu gol de Marta Lopez (23-26). Vâlcea a profitat tot mai mult de faptul că alb-negrele „s-au tăiat” definitiv pe ambele faze și de la 24-28 s-a făcut 25-33 în doar câteva minute.

Greșelile pe ambele faze le-au costat scump pe fetele de la Universitatea Cluj, care au cedat în cele din urmă cu 28-35, într-un meci în care nici SCM Râmnicu Vâlcea nu a arătat un joc extraordinar de bun.

În ultima etapă a turului, programată în 6-7 aprilie la București, „U” va juca împotriva Craiovei, într-o dispută din care poate scoate cel puțin un punct, ce ar conta enorm în clasament.

SCM Râmnicu Vâlcea – CSU Cluj-Napoca 35-28 (17-15) / Au arbitrat Dorel Gurbina și Emilian Stanciu (Caraș-Severin), iar observator FRH a fost Gabriela Covaci (București)

„U”: Țăgean – portar; Lazăr 6 goluri, Chintoan 6, Ilie 6, Necula 5, Nicolae 4, Cordoș 1. Antrenor: Sebastian Micola

Vâlcea: Hosu, Ciucă – portari; Aardahl 5 goluri, Glibko 5, Liscevic 4, Gonzalez 4, Elghaoui 3, Nikolic 3, Lopez 3, Florica 2, Fraga Fernandez 2, Stamin 2, Trifunovic 2. Antrenor: Florentin Pera

Foto: arhivă sportulclujean.ro

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *