Leo Grozavu, după victoria istorică a lui Sepsi pe terenul lui CFR Cluj: „Îmi pare rău pentru cei care s-au aventurat să facă declarații că noi nu jucăm la fel pe teren, noi am jucat la fel, dar nu ne iese de fiecare dată”

Antrenorul lui Sepsi Sfântu Gheorghe, Leo Grozavu, și-a felicitat jucătorii după victoria obținută luni seara, la Cluj, împotriva lui CFR, scor 0-1. Acesta a susținut că anul acesta formația covăsneană și-a depășit toate așteptările în acest an.

„Felicitări băieților pentru că am spus de fiecare dată, nu că sunt modest, degeaba ne agităm noi pe margine dacă ei pe teren nu sunt la nivel maxim. Astăzi au fost, jos pălăria pentru toți cei care au intrat pe teren. Au alergat, au muncit, s-au sacrificat, spirit de echipă, numai așa poți să bați echipa campioană.

A fost primul succes al echipei din Sfântu Gheorghe, eu mai am vreo două împotriva CFR-ului. Încercăm să câștigăm fiecare meci, câteodată reușim, câteodată nu, îmi pare rău pentru cei care s-au aventurat să facă declarații că noi nu jucăm la fel pe teren sau că n-am fi jucat la fel, noi am jucat la fel, dar nu ne iese de fiecare dată, întâlnim echipa campioană și ar fi culmea ca noi să o batem de fiecare dată pentru că vor ei.

Nu cred că s-au motivat suplimentar pentru că atunci când sunt pe teren nu mai stau ei să se gândească, motivație există la jocurile cu echipele bune, ar trebui să existe de fiecare dată, că de aia e fotbalul spectacol”, a declarat antrenorul lui Sepsi OSK.

Leo Grozavu: Se poate face o treabă fantastică la Sfântu Gheorghe.

„În acest an noi ne-am depășit posibilitățile, a fost un an foarte bun, am ridicat foarte mult ștacheta, sunt absolut convins că la anul pretențiile vor crește, va trebui să rămânem foarte echilibrați. Să nu ne creăm foarte multe iluzii să nu avem deziluzii, dar cred că se poate face o treabă fantastică la Sfântu Gheorghe.

Vreau să râmânem echilibrați, ne suflă și alții în ceafă, le suflăm și noi.

Cred că se joacă campionatul până în ultima etapă, e ultimul meci direct, mai sunt încă meciuri în care și unii și alții mai pot să piardă puncte”, a declarat Leo Grozavu, antrenor Sepsi. Sf. Gheorghe.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *