La 90 de minute de al patrulea titlu consecutiv! CFR Cluj, campioană cu o victorie la Botoșani!

CFR Cluj se deplasează la Botoșani pentru o partidă care a devenit, peste noapte, decisivă în lupta pentru titlu în urma rezultatului de egalitate înregistrat între Sepsi și FCSB (2-2). Cu o victorie marți seara, CFR va deveni campioană pentru al 4-lea sezon consecutiv.

Dorința clujenilor s-a împlinit. După victoria împotriva Craiovei, scor 3-1, jucătorii CFR-ului nu au ascuns faptul că sperau ca Sepsi să o încurce și pe FCSB. Duminică seara echipa din Sfântu Gheorghe a fost la 10 minute de victorie, conducând cu 2-0, însă golurile lui Buziuc și Florin Tănase au smuls un punct pentru roș-albaștri. Acest rezultat o îndepărtează pe FCSB la 3 puncte de CFR iar o victorie a clujenilor, mâine în meciul cu FC Botoșani ar echivala cu un nou titlu de campioană. În acest caz chiar dacă FCSB își câștigă ambele meciuri cu Craiova respectiv CFR în ultima etapă, la egalitate de puncte clujenii sunt avantajați fiindcă ei nu au beneficiat de rotunjirea punctelor la intrarea în play-off, ca steliștii.

Adversarul ardelenilor, FC Botoșani, a avut o formă mixtă pe parcursul play-off-ului cu 3 victorii, un egal și 4 înfrângeri. Moldovenii se află pe locul 5, cu 31 de puncte. Ultima partidă a echipei lui Croitoru a fost un veritabil „thriller” cu 7 goluri, la Clinceni. În minutul 70 era 3-1 pentru Botoșani, dar în ultimele 20 de minute scorul a fost întors de Clinceni prin inspirația tânărului Jovan Markovic, care a marcat de două ori, respectiv Chunchukov care au dus scorul la 4-3. Golurile moldovenilor au fost marcate de Achim( autogol), Ongenda și Enriko Papa.

În meciul din tur, CFR Cluj s-a impus fără prea mari probleme cu scorul de 2-0. Runar Sigurjonsson a adus victoria feroviarilor cu o dublă realizată în 3 minute. După acea partidă, clujenii au urcat pentru prima dată pe poziția de lider în acest sezon și nu a mai fost detronată de atunci.

Edi Iordănescu: „Provocarea cea mai mare va fi să recuperăm echipa”

Mai avem două finale, prima e la Botoșani. Timpul e inamicul nostru, din nou. Ne așteptăm la o deplasare complicată, cu o echipă care ne-a pus mereu probleme și care are miza ei pentru acest joc. Provocarea cea mai mare va fi să recuperăm echipa. Am recunoscut că atunci când sunt jocuri din trei în trei zile ne confruntăm cu această problemă majoră. Timpul e foarte scurt pentru a lucra, pentru a pregăti cum trebuie jocul în detaliu.

Trebuie să înțelegem din nou momentul, să găsim energia necesară și să aducem trei puncte care pot fi decisive pentru campionat. Nu în sensul că putem neapărat să închidem cu o etapă înainte, dar în sensul de a avea prima șansă dacă se va juca cu titlul pe masă la Cluj.”

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *