Misiunea trebuie îndeplinită în deplasare! Unirea Dej joacă la Zalău meciul ce poate aduce promovarea

Unirea Dej și SCM Zalău se întâlnesc în returul finalei de promovare în liga secundă, după 0-0 pe terenul formației clujene săptămâna trecută.

Dejenii sunt în fața celui mai important meci din ultimii 14 ani, de când au retrogradat din „B”, același lucru putând fi spus și despre sălăjeni, care au evoluat ultima dată în 2005 în Liga 2.

În turul de pe „Municipalul” dejean, gazdele au controlat teritorial partida, dar n-au putut marca, fiind astfel la primul joc din acest sezon în care nu înscriu pe teren propriu, indiferent de adversarul întâlnit.

Returul de la Zalău se anunță foarte echilibrat și disputat, jucătorii formației de sub Meseș având pregătită o primă de 3000 de lei dacă vor reuși promovarea, potrivit unor surse. În schimb, Unirea Dej are și varianta remizei, doar cu goluri marcate, pentru a reveni după mai bine de un deceniu în eșalonul al doilea.

Meciul decisiv pentru promovare este programat sâmbătă (29 mai), de la ora 17.30, pe Stadionul „Municipal” din Zalău, spectatorii având acces și de data aceasta, cum s-a petrecut la Dej, în tur. Pentru acest duel au fost delegați arbitrii de Liga 2, avându-l la centru pe Rareș Vidican (Satu Mare) și asistenții Mihai Cantemir (Făgăraș) respectiv Alexandru Roman (Târgu Neamț).

În cazul unei promovări a „panterelor roz”, județul Cluj va avea două echipe în Liga 2 pentru prima dată din 2009/2010 încoace, când în eșalon evoluau Universitatea Cluj și Arieșul Turda. Momentan, „U” reprezintă Clujul în „B”, din stagiunea 2018/2019.

Foto: Andreea Peter

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *