Cluj-Napoca sau Oradea? Campioana Ligii Naționale de Baschet Masculin se decide în BTarena

U-Banca Transilvania și CSM Oradea se întâlnesc duminică seara (20 iunie), de la ora 20.00, în meciul decisiv al Finalei LNBM. Este pentru a doua oară, de la dispariția formației Asesoft Ploiești în 2015, când titlul se acordă după 5 meciuri în ultimul act.

Atât U-BT, cât și Oradea și-au apărat avantajul terenului propriu în această serie, victoriile clujenilor în BTarena fiind mai convingătoare. Bihorenii au întors „din groapă” finala, adjudecându-și la două posesii meciurile din Arena „Antonio Alexe”, primele din acest sezon disputate cu mai mult de 25% din capacitatea sălii.

„Studenții” revin pe teren propriu, acolo unde n-au pierdut în acest play-off, indiferent că adversar a fost CSM Galați, CSO Voluntari sau CSM Oradea. De altfel, în tot sezonul doar două echipe au câștigat în Polivalenta clujeană: Oradea în Final 8-ul Cupei României și BCM U Pitești în returul sezonului regulat.

Pentru ultimul joc al sezonului, conducerea echipei U-BT a făcut unele modificări în privința accesului publicului, astfel dorindu-se repetarea scenariului de la Oradea. Prin urmare, pot intra în sală fanii care prezintă dovada schemei complete de vaccinare, în plus fiind permis accesul în sală cu un test PCR negativ fără a fi nevoie de vaccin. Fanii care prezintă un test antigen rapid (nu mai vechi de 24 de ore) au acces în sală numai dacă se vaccinează la BTarena, la punctul rapid de vaccinare, cu serul Johnson&Johnson.

Biletele sunt disponibile AICI sau la casa de bilete a Sălii Sporturilor „Horia Demian”, până la ora 15.00.

Se încearcă reeditarea atmosferei din finala cu Asesoft Ploiești, din 2011

Partida va fi transmisă în direct pe DigiSport 3, LookSport + și YouTube FRB TV, clubul clujean îndemnând publicul spectator să vină la sală cu tricou alb.

Ultima dată când s-a jucat la Cluj-Napoca un meci atât de important în Finala LNBM a fost în sezonul 2010/2011, când U-Mobitelco s-a impus cu 4-2 la general în fața Asesoftului, prin coșul lui Tyler Morris de la mijlocul terenului (64-61)

„Cu siguranță vom da tot ce e mai bun din noi”

„Este meciul decisiv. Suntem din nou în postura de a juca un meci decisiv. Știam când am mers la Oradea că finala nu este jucată. Am dat totul să câștigăm acolo, însă nu am reușit. Este dificil să joci la Oradea, în sala lor. Am fost aproape, dar nu am concretizat. Acum avem avantajul terenului propriu. Îi vom avea și pe fani alături de noi și îi așteptăm în număr cât mai mare. Cu siguranță vom da tot ce e mai bun din noi. Sperăm să îl avem la dispoziție pe Nandor Kuti mâine seară. Încă nu știm, vom vedea în ziua meciului.”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan pentru u-bt.ro.

Foto: Emi Turbuc

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *