Antrenorul Erik Lincar la prezentarea lotului: „La „U” Cluj se dorește promovarea, iar acum avem o echipă tânără și determinată care are acest obiectiv”

Antrenorul Universității Cluj, Erik Lincar s-a bucurat de evenimentul în care a reușit să ia contact cu sponsorii, dar și cu membri fondatori și speră ca în acest sezon să poată promova echipa:

Mă bucur că s-a organizat acest eveniment, iar acest lucru se întâmplă peste tot în lume. Sunt oameni(n.r. sponsori și reprezentanții Universităților) care vin alături de echipă și care o ajută financiar, dar și din alte puncte de vedere. Cu siguranță la „U” Cluj se dorește promovarea, iar în 3 ani nu s-a realizat acest obiectiv. De această dată, avem o echipă tânără, sper eu motivată și determinată, care are ca obiectiv accederea în Liga 1.” a spus antrenorul Universității Cluj.

De asemenea, antrenorul „șepcilor roșii” așteaptă jocul din prima etapă unde dorește să aducă victoria.

Suntem în regulă înaintea campionatului. Mi-aș fi dorit să jucăm sâmbătă sau duminică, nu marți, dar știm că U Cluj oferă rating, fiind pe primul loc la acest capitol în Liga 2. Așteptăm cu nerăbdare primul joc cu SSU Poli Timișoara. Va fi un joc aprig, cu o echipă foarte solidă, foarte bine construită din punct de vedere fizic, dar am mare încredere în jucătorii noștri, prin tehnicitate și viteză putem obține victoria pe care o așteaptă toată lume.” a precizat tehnicianul „studenților”.

Pot spune că s-a îndeplinit una dintre dorințele mele și anume că într-o mare măsură meciurile se vor juca pe niște terenuri destul de bune și nu cum a fost cel din sezonul trecut de la Recea. Mă interesează să luăm etapă de etapă jocurile și la final să fim bucuroși” a încheiat Erik Lincar.

Stroia Cătălin

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *