Exclus din lotul CFR-ului cu două zile înainte de meciul cu Young Boys, Alex Chipciu a fost reprimit la antrenamentele echipei campioane. Antrenorul Șumudică a fost cel care a luat decizia finală după ce s-a consultat atât cu jucătorii cât și cu oamenii din conducere.
Mijlocașul fusese exclus din lot și, părea că va părăsi echipa clujeană după declarațiile lui Șumudică de dinaintea partidei din Champions League. După câteva zile apele s-au liniștit iar conflictul dintre Chipciu și tânărul portar Otto Hindrich s-a dovedit a fi doar o simplă ceartă pe fondul nervozității fostului internațional.
Chipciu și-a cerut scuze public la conferința de presă premergătoare partidei de la Mioveni, de vineri: „Vreau să-mi cer scuze pentru tot ce s-a întâmplat, față de toată lumea implicată de la Otto, staff tehnic, jucători și Mister (n.r. Marius Șumudică). Într-adevăr am făcut o greșeală și îmi pare rău pentru ea. Sunt momente la antrenament când te mai enervezi, m-am enervat pe moment și am preferat să ies pentru a nu lovi pe cineva și pentru a nu se ajunge la ceva fizic. A fost o greșeală față de Mister și de colegi pentru că asta e o lipsă de respect, dar asta mi-a trecut pe moment prin cap.”
Marius Șumudică a explicat și el cum a ajuns să îl ierte pe Chipciu: Pe mine m-a deranjat cel mai mult că el a ieșit din antrenament. Nici nu a fost o luptă fizică, nu a fost ceva grav. Am stat de vorbă în primă fază cu cinic jucători reprezentativi din echipă, toți au fost de acord că Alex ne poate ajuta în viitor. A contat foarte mult și rugămintea lui Otto care a venit la mine, azi fiind ziua lui și m-a rugat cu lacrimi în ochi să îl reprimesc pe Alex în echipă. Am ținut cont de scuze iar din momentul de față Alex Chipciu revine la echipă și sunt convins că o va face mult mai concentrat.”
Mijlocașul nu va face parte din lotul echipei la Berna acesta nefiind înscris pe lista UEFA, dar va putea reveni pe teren în meciul de la Mioveni, de vineri seara.