Dragoș Militaru, după al doilea egal al Unirii Dej în campionat: „Am fi meritat cele 3 puncte astăzi”

Unirea Dej și Dunărea Călărași au remizat, 0-0, într-un meci contând pentru etapa a treia din Liga 2. Pentru dejeni, este al doilea punct obținut în campionat.

Antrenorul Dragoș Militaru a scos în evidență dominarea echipei sale, care ar fi meritat să câștige acest meci:

„Sigur am fi meritat 3 puncte astăzi, dar eu sunt mulțumit că am adunat încă un punct, pentru noi orice punct contează. Îi felicit pe băieți, pentru că au făcut, din punctul nostru de vedere (n.r. al staff-ului), un joc foarte, foarte bun și cred că statistica spune același lucru. Am avut foarte multe ocazii de gol, cred că s-a jucat „victorie”, acel joc din copilărie.

Am jucat la o singură poartă! Ei degajau, noi reluam atacurile, cam asta mi s-a părut mie, deși am întâlnit o echipă cu jucători experimentați, trecuți prin Liga 1, cu multe meciuri în liga a doua. Băieții au fost exemplari și ne-a lipsit doar golul, dar cum am spus, de la săptămână la săptămână arătăm tot mai bine și o să vină și golul, dar cel mai important e că am adunat încă un punct.”

„Cred că oamenii care au venit la meci au rămas cu o impresie plăcută la final”

Întrebat despre următorul adversar, CSC 1599 Șelimbăr, Militaru a răspuns pentru pagina de Instagram FC Unirea Dej Oficial următoarele:

„I-am urmărit și știu că sunt o echipă cu jucători care au experiența Ligii 1. O să-i urmărim în săptămâna asta mai mult, o să facem analiza și sperăm să adunăm puncte și în etapa viitoare.”

Suportul publicului a contat mult în ajungerea la poarta adversă de în dese rânduri:

„Mă bucur foarte mult, pentru că publicul a fost alături de noi și ne-a susținut tot meciul. Probabil și noi le-am dat acest elan, pentru că am mers mereu spre poarta adversă, am încercat să dăm gol, să ne creem ocazii, să fim agresivi și cei care au venit azi la meci au rămas cu o impresie plăcută. Drept dovadă, lumea ne-a aplaudat în picioare la final chiar dacă a fost un 0-0 pe teren propriu. Băieții și toți cei care au venit la meci merită toate felicitările și îi așteptăm săptămâna viitoare să ne încurajeze la fel de frumos și într-un număr și mai mare, pentru că noi jucăm și pentru cei din tribune!”

Foto: Instagram FC Unirea Dej Oficial

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.