Final victorios de presezon pentru U-BT! Campionii României joacă săptămâna viitoare în preliminariile BCL

U-Banca Transilvania a terminat cu un succes presezonul, impunându-se la o singură posesie diferență duminică seara (5 septembrie) cu Borac Banja Luka în ultimul amical din Bosnia-Herțegovina.

Amfitrionii s-au mișcat mai bine în prima repriză, fiind la conducere atât după sfertul inaugural, cât și după al doilea, la pauză diferența fiind de 8 puncte între cele două combatante.

Clujenii au alergat după egalare, jocul legându-se cu precădere în sfertul decisiv, când s-a și întors rezultatul, în cele din urmă formația antrenată de Mihai Silvășan impunându-se cu 88-86.

Karel Guzman a fost cel mai bun marcator al ardelenilor, potrivit u-bt.basketball, cubanezul reușind să pună pe tabelă 16 puncte alături de 3 recuperări și 2 assist-uri. Dustin Hogue (15 puncte, 7 recuperări, 5 assist-uri), Elijah Stewart (15 puncte, 4 recuperări, o intercepție) și Patrick Richard (9 puncte, 9 pase decisive, 7 recuperări) au fost următorii marcatori.

„Mă bucur că băieții au rămas concentrați și au avut mândrie să câștige”

„A fost o deplasare de două săptămâni, în care am disputat șase meciuri. Am încheiat turneul cu o victorie, chiar dacă a fost un meci chinuit, în care nu am avut energia necesară, mai ales în primele trei sferturi. Până la urmă, partida s-a încheiat cu victoria noastră. Mă bucur că băieții au rămas concentrați și au avut mândrie să câștige. Pe de altă parte, suntem mulțumiți de ce am reușit să realizăm în acest turneu.

Am încercat să copiem programul pe care îl vom avea în Grecia, practic să jucăm trei meciuri în cinci zile. Am vrut să ne îmbunătățim jocul de la meci la meci și cred că suntem câștigați după jocurile amicale. Urmează două zile de pauză. Mâine ne vom întoarce acasă, apoi toată atenția noastră se va îndrepta spre pregătirea turneului din Grecia. Ne axăm întâi pe primul meci, cel cu Vilpas!”, a declarat Mihai Silvășan la finalul aventurii din Bosnia, pentru site-ul clubului.

Aventura europeană începe săptămâna viitoare

Campionii României au bifat 4 victorii și 2 eșecuri în perioada de pregătire, trecând pe rând de Proletar Zrenjanin, Mega Leks Belgrad, Igokea Aleksandrovac și cedând cu FMP Belgrad respectiv Mornar Bar.

U-BT se întoarce în țară în cursul zilei de 6 septembrie, având timp o săptămână până la debutul în preliminariile Basketball Champions League, competiție ce demarează începând cu 13 septembrie.

Primul adversar al alb-negrilor va fi Salon Vilpas, campioana Finlandei. În cazul unui succes, U-BT va juca în 15 septembrie cu BC Peristeri, gazda turneului.

Foto: u-bt.basketball

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *