„U” Cluj, surclasată de Csikszereda. „Studenții” au lăsat garda jos în repriza secundă și au pierdut lamentabil al doilea meci din acest sezon

Universitatea Cluj a suferit luni după-amiază, 13 septembrie, o înfrângere, scor 3-1 (0-1), în deplasare, pe terenul formației FC Csikszereda, formație ce avea până înaintea acestui meci înfrângeri pe linie.

„U” Cluj a început partida de la Miercurea Ciuc cu stângul fiind aproape de autogol la o centrare a lui Jebari, unde Gîț în încercarea de a respinge balonul l-a întins serios pe Gorcea (min 6). Câteva minute mai târziu, alb-negrii au ratat o șansă uriașă după o pasă greșită a lui Vereguț, Ribeiro a scăpat singur cu portarul ciucan, însă finalizarea a fost una lamentabilă și scorul a rămas 0-0 (min 15). Portughezul și-a luat revanșa după șansa ratată zece minute mai târziu. Gîț a depășit perfect un adversar, iar centrarea sa a fost finalizată perfect de jucătorul crescut de FC Porto, 1-0 (min 25). Un minut mai târziu, „șepcile roșii” au scăpat din mână golul secund prin Blejdea după o centrare a lui Ribeiro, finalizarea fostului jucător al celor de la FC Argeș cu capul a trecut puțin pe lângă poartă. Pâna la finalul primei părți, Csikszereda a presat din răsputeri pentru golul egalizator, dar „studenții” lui Erik Lincar s-au apărat perfect.

Prima repriză a fost una echilibrată la capitolul posesie, ambele formații având pe rând perioade în care au dominat jocul. Clujenii au arătat mai multă maturitate în joc, astfel au fost răsplătiți cu mai multe șanse importante, dar și un gol.

Valentin Suciu a făcut o schimbare inspirată când l-a introdus pe Bărăbaș. La nici două minute, Csikszereda a egalat după o cursă bună a lui Gal Andrezly, care i-a pasat perfect noului intrat, iar acesta l-a executat simplu pe Gorcea (min 47) 1-1. „Ciucanii” și-au ridicat moralul după golul marcat și au continuat pressing-ul, în schimb „studenții” au lăsat garda jos și nu au ripostat. Golul nu s-a lăsat așteptat prea mult, iar același Gal Andrezly a oferit un nou assist pentru Jebari, care a înscris cu un șut la colțul lung din interiorul careului (min 60) 2-1. A urmat o perioadă în care „U” Cluj a încercat cu toate resursele să egaleze, însă tot formația harghiteană a marcat pe un contraatac fulger, unde Gal Andrezly l-a lansat perfect pe Jelena, iar acesta din urmă a înscris simplu (85 min ): 3-1. Până la final, „ciucanii” au controlat jocul, iar Universitatea Cluj nu și-a regăsit forța după înfrângerea cu CA Oradea 1910.

În a doua repriză, jucătorii pregătiți de Erik Lincar au intrat cu lejeritate, iar după primul gol al „ciucanilor” jocul acestora s-a prăbușit. De partea cealaltă, Csikszereda a intrat mult mai motivată în repriza secundă și a reușit să adune primele puncte din acest sezon.

Echipele de start

U” Cluj– Gorcea – Gîț, Gugu, Vomir, Mitrea – Dican (Balgiu, min 62), Ribeiro (Voinea, min 80) – Haită, Blejdea (Pîrvulescu, min 65) – Ciobanu (Hofman, min 65) – Boiciuc

Rezerve: Micle, Hofman, Taub, Balgiu, Moraru, Alarcon, Voinea, Tescan Pîrvulescu

FK Csikszereda: Gyenge – R. Takacs, Kelemen, Vereguț (Bărăbaș, min 46), Bor – Csuros (cpt.), L. Kovacs – Gal-Andrezly, Jebari (Szondi, min 94), Schieb (Ivanovici, min 61) – Jelena (Bara, min 88)

Rezerve: Rybansky – Bara, Szondi, Aszalos, Gergely, Rotar, Rodri Hernando, P. Ivanovici, Bărăbaș

Cartonașe galbene: Csuros, Takacs, Ivanovici / Ciobanu

FOTO: Mihai Rusu

Written by 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *