Sticla Turda câştigă în premieră şi face rocada cu Sănătatea Cluj. CFR II, egal cu multe goluri împotriva Şomcutei

Etapa a şasea a consemnat meciuri cu goluri în cele cu implicaţii clujene, clasamentele seriilor IX şi X suferind modificări după runda de la finalul acestei săptămâni.

Sticla Arieşul Turda a reuşit să spargă gheaţa în actuala stagiune din Liga 3, câştigând în premieră un joc în campionat. Turdenii au dispus la limită de modesta Unirea Alba Iulia, unica reuşită fiind semnată de Dioşan în prima repriză. Şase etape au avut de aşteptat cei de la Sticla Arieşul pentru acest succes, victoria scăpându-i de ultima poziţie, „pasată” unei rivale din judeţ.

Foto: Facebook CS Sănătatea Cluj-Napoca

Sănătatea Cluj are neplăcuta „onoare” să fie ultima în seria a IX-a cel puţin până săptămâna viitoare. „Viruşii” au cedat la Bistriţa într-un meci cu multe goluri, ce a scos din nou în evidenţă apărarea modestă a Gloriei. Deşi a condus cu 2-0 după nici 20 de minute, Sănătatea s-a văzut egalată pe parcurs, încasând golul înfrângerii în prelungirile partidei. Clujenii au şi ei posibilitatea obţinerii primului succes etapa viitoare, când primesc vizita formaţiei CS Ocna Mureş.

Printre surprizele rundei s-a numărat remiza scoasă de Viitorul Cluj pe terenul Avântului Reghin, mureşenii fiind implicaţi în lupta pentru promovare. De asemenea un meci cu multe reuşite, duelul de la Reghin o menţine pe Viitorul în prima parte a clasamentului, în timp ce Avântul pierde un tempo şi e la şase lungimi de primul loc.

CFR Cluj II a pierdut puncte surprinzător. Someşul Dej arată tot mai bine

Foto: Facebook FC Someşul Dej

„Feroviarii” n-au putut învinge Progresul Şomcuta Mare, formaţie implicată în lupta pentru salvarea de la retrogradare, deşi au condus cu 2-0 sau 3-2. Golul egalizator a venit pe final, înaintea intrării în prelungirile jocului, clujenii irosind o şansă mare de a veni pe podium, dat fiind faptul că adversarul din faţă, CAO Oradea, a cedat acasă cu SCM Zalău.

În fine, Someşul Dej a ajuns la al treilea succes consecutiv, prin care este pe locul 6 momentan, îmbunătăţindu-şi vizibil atacul, după ce în primele etape a suferit la acest capitol. Dejenii au trecut cu 2-0 pe teren propriu de Luceafărul Oradea şi etapa viitoare au un adversar la îndemână, Şomcuta Mare, cu o victorie având posibilitatea să urce minim pe 5.

Rezultatele şi marcatorii

Seria a IX-a

Sticla Arieşul Turda – Unirea 1924 Alba Iulia 1-0 (1-0) – Alin Dioşan (30)

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – Sănătatea Cluj 3-2 (1-2) – Adrian Cotîrlă (41, autogol), Marius Curtuiuș (60), Claudiu Meșter (90+3) / Alexandru Oltean (10), Darius Vescan (17)

Avântul Reghin – Academia de Fotbal Viitorul Cluj 2-2 (1-1) – Karoly Harko (39), Ionuț Sămărghitan (59 – penalty) / Istrate, Rîza

Seria a X-a

CFR Cluj II – Progresul Şomcuta Mare 3-3 (2-2) – Gondiu (10, 55) şi Silaghi (32)  – Paul Batin (36, penalty, 89), Mark Parnău (39)

Someşul Dej – Luceafărul Oradea 2-0 (0-0) – Dan Plăian (56), Ștefan Visic (79)

Foto principal: Facebook TurdaNews

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *