Gazonul de pe stadionul Cluj Arena a fost schimbat integral pe cheltuiala organizatorilor festivalului UNTOLD.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, suprafața de joc schimbată va putea fi utlizată începând din 25 octombrie, astfel Universitatea Cluj ar putea reveni „acasă”, teoretic, doar la meciul cu FC Brașov din 6 noiembrie.
Alb-negrii vor evolua în 16 octombrie, în deplasare, la Timișoara, cu Ripensia, urmând ca în 23 octombrie să joace pe teren propriu cu Unirea Dej, la Bistrița, însă dacă Federația Română de Fotbal va programa meciul din etapa a 11-a așa cum ne-a obișnuit, într-o zi de luni, 25 octombrie, atunci Universitatea va primi vizita Dejului pe Cluj Arena.
Cum arată noul gazon de pe Cluj Arena:
Întreaga lucrare de schimbare a gazonului a durat circa două săptămâni și a costat circa 150.000 de euro, fiind realizată de firma Eco Garden Construct.

„Așa cum am promis, pentru înlocuirea suprafeței de joc nu au fost folosite fonduri publice, organizatorul festivalului Untold asumându-și prin contract sarcina de a schimba în întregime gazonul, pe cheltuiala sa.
Astfel, gazonul a fost schimbat în totalitate cu unul similar, având următoarele specificații: grosime de 5 cm; Iolium perenne 100%; densitate 95-98%; înălțimea firului 2,5 cm.
Suprafața de joc va putea fi folosită începând cu data de 25 octombrie 2021. Cu o valoare de aproximativ 150.000 de euro, lucrările au fost executate pe parcursul a circa două săptămâni„, a transmis Tișe.

De asemenea, UNTOLD a achitat Consiliului Județean Cluj un tarif de închiriere de 605.833,33 lei plus TVA pentru stadion și și-a asumat să repare stricăciunile care apar la Cluj Arena în urma organizării festivalului.

Eco garden o firma de căcat! O sa vedeți ca o sa tina o luna gazonul! Au plantat busturi! La Craiova la fel au făcut! Doar la Cluj ii tine cineva in brate politic! Jegoși infecți!