„U” înfruntă Știința București înaintea returului din Cupa României la volei masculin

Voleibaliștii Universității Cluj au o primă deplasare la București în aceste zile, urmând să întâlnească sâmbătă, 16 octombrie, formația CSU Știința în etapa a doua din Divizia A1.

Clujenii au pierdut derby-ul județean cu Unirea Dej în deschiderea sezonului, 0-3, același scor repetându-se câteva zile mai târziu și în prima fază a Cupei României, cu nou-promovata Olimpia Titanii București.

CSU Știința București și-a luat în schimb revanșa pentru eșecul în minimum de seturi cu SCM U Craiova în campionat, trecând cu 3-0 de Unirea Dej în Cupă.

Bucureștenii au cedat ambele dispute anul trecut cu „U”, cu 2-3, combatantele fiind în grupe diferite pentru faza a doua a campionatului. Acum, în echipa galben-negrilor se regăsesc nume experimentate precum Igor Didorciuc, Răzvan Olteanu sau Ionuț Manda, alături de un mix de tineri născuți după 2000.

Meciul dintre CSU Știința și Universitatea Cluj are loc sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 17.00 și poate fi urmărit pe YouTube Știința București.

Foto: Facebook Brădeanu Photography

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *