Culisele transferului lui Victor Dican la FC Botoșani

Transferul lui Victor Dican a iscat mai multe reacții negative din partea fanilor Universității Cluj la adresa conducerii, pe care au acuzat-o de faptul că vrea să pericliteze șansele echipei la promovare, prin vânzarea unuia dintre cei mai valoroși jucători ai echipei într-un sezon în care formația pregătită de Erik Lincar s-a clasat pe locul 3 și a oferit rezultate pozitive.

Inițial s-a scris faptul că transferul la FC Botoșani a lui Victor Dican (21 de ani), jucător polivalent ce poate evolua atât ca mijlocaș defensiv cât și ca fundaș central, s-a realizat doar pe suma de 100.000 de mii de euro și alți 30% dintr-un viitor transfer, lucru care este adevărat, dar care mai ascunde un amănunt care este în favoarea clujenilor, în cazul în care evoluțiile lui Victor nu se ridică la nivelul scontat.

Andrei Cordoș, managerul „studenților” le-a explicat reporterilor de la Sportul Clujean cum s-a efectuat de fapt acest transfer aprig dezbătut.

„Suma cu care a fost vândut Victor Dican este într-adevăr de 100.000 de mii de euro, dar am păstrat și alți 30% dintr-un viitor transfer. Acest lucru înseamnă că noi vom primii 30% dintr-un viitor transfer dacă aceasta ne va aduce cel puțin 150.000 de mii de euro în conturi sau mai mult, iar în cazul în care Botoșani va decide spre exemplu să-l vândă pe Dican și cu 5.000 mii de euro în viitor, tot vom primii 150.000 de mii de euro. ” a precizat managerul „șepcilor roșii”, Andrei Cordoș pentru Sportul Clujean, vineri, la amicalul cu Sănătatea Cluj.

De asemenea, acesta a mai ținut să explice că suma este una destul de bună pentru un transfer din Liga 2 în Liga 1:

„Dacă stăm și analizăm transferul, suma este destul de bună. Noi vom putea scoate din acesta cam 250.000 de mii de euro minimum, exact cota lui Victor Dican de pe site-urile de specialitate (n.r. transfermarkt.de îl cotează pe Victor Dican la suma de 225.000 de mii de euro). În plus ultimul transfer pe bani la „U” Cluj a fost cel al fundașului Artur Crăciun la Honved Budapesta pe 50.000 de mii de euro și să nu uităm că Artur a jucat la prima echipă la naționala Republicii Moldova”, a mai precizat Andrei Cordoș.

„Lumea să înțeleagă că acest club trebuie să se autofinanțeze. Să nu uităm că din banii care vin de la primărie aproape 50% merg către Centrul de Copii și Juniori. Avem un centru cu jucători foarte interesanți și dacă stăm și ne uităm pe clasamente, sunt primii la categoriile lor. Dican, fără să ne ascundem, l-am vândut pentru a asigura o liniște financiară pentru club.”, a precizat Lincar la finalul amicalului câștigat de Universitatea Cluj cu Sănătatea Cluj, 4-1, în legătură cu transferul lui Victor Dican la FC Botoșani.

În acest sezon, Victor Dican a bifat 17 meciuri pentru Universitatea Cluj în toate competițiile și a marcat de 2 ori și a avut mai multe convocări la naționala U21 în ultima perioadă.

Foto: Universitatea Cluj

Articol scris de Cătălin Stroia și Tiberiu Fărcaș

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *