Patru finale pentru o promovare

14.100 de spectatori anunță crainicul și tribuna vuiește. Au venit mai mulți decât a cerut Lincar. Clujul îl ascultă pe antrenorul lui ”U” pentru că rezultatele țin cu acesta. Au fost 10.200 cu Steaua, acum cu Petrolul mai mulți. Lincar a știut să umble la orgoliul ”U-ist, la coarda sensibilă. E unul din antrenorii care înțelege dialogul cu tribuna. Iar aceasta simte. Rezultatele sunt bune iar la Cluj dacă le ai atunci vine lumea. ”U” merge bine. ”Haide Haide ”U”/Te iubim cu sufletul” vuiește Peluza.

A făcut iar spectacol, a împins echipa spre victorie. Iar Universitatea a jucat grande în prima repriză, cum zic italienii. Petrolul nu a existat , iar în a doua parte s-a trezit dar nu a mai avut forță să revină. Scorul de forfait de la pauză cred că a surprins și pe cel mai optimist ”U”-ist. Un 3-0 sec cu liderul nu e de ici colo. Cum s-a întâmplat minunea?

Mâna lui Lincar

Orice meci e un duel tactic, mai ales în meciuri de genul acesta. Contează tribuna, contează galeria, dar jos în iarbă e priceperea antrenorului și jocul fotbaliștilor. Odată greșești și poate să fie fatal. Și așa a greșit Huja, de două ori, iar Tescan a profitat și a înscris cu sânge rece, de killer. La început de sezon 2022 noi am scris că Tescan e cel mai în formă. A înscris iar decisiv, a profitat de orice ocazie. Apoi Pires, care dă siguranță echipei, un creier în iarbă, un mezzala perfect. Tactica lui ”U” imaginată de Lincar timp de 7 zile a fost joc la victorie și ea a dat roade. Scorul și rapiditatea celor trei goluri au fost surprinzătoare dar modul cum s-au întâmplat lucrurile au arătat un ”U” bine pus în teren, netemător, curajos. Boiciuc a făcut risipă e efort, a luptat, a pasat, Ely a hărțuit, mijlocul a presat iar apărarea nu a greșit mai deloc. Petrolul a venit să se închidă, s-a văzut din așezarea pe teren iar Diarra, periculosul atacant petrolist, a fost anihilat în prima repriză. S-a trezit în a doua dar a fost prea târziu. Cu așa public în spate ”U” nu putea pierde meciul. ”Șepcile roșii” și-au luat revanșa după eșecul din sezonul regulat și dacă ne aducem aminte au jucat curajos și la egalul din primul meci din play off de la Ploiești. Iar ieri ”U” a fost mai bună. De pe locul secund se vede promovarea la orizont deși mai e de tras.

Patru finale

În jargonul lor, cei care trăiesc din fotbal spun meciurilor de tipul celor care vin finale. Chiar sunt și fiecare meci are importanța sa. Iar aici e important ca staff-ul lui ”U” să știe să managerizeze lucrurile, să îi ”monteze” pe jucători pentru meciul cu Slobozia. Grupul lui ”U” e unul unit, de prieteni, moralul e sus, victoriile, se știe, unesc. Cu trei puncte cu Unirea, pe care ”U” trebuie să le ia, ca mare favorită, meciul cu Steaua din Ghencea se vede altfel. Ritmul meciurilor e infernal, e unul aproape englezesc dar dacă vrei în aerul rarefiat la Ligii 1, atunci trebuie să faci față.

14.000

La Universitatea e o foame, o dorință de promovare enormă la nivel de suporteri. Și nu numai. Când vezi Cluj Arena așa cum a fost ieri seară și îți aduci aminte de zeci de meciuri cu 1500-3000 de fani în cercul de beton aproape gol îți dai seama că barajul cu Hermannstadt a fost ceva special. Era atunci, la baraj, o duminică, o zi liberă, soare și o miză mare. Și clujenii au venit. Iar acum s-au întors din nou. La ”U” lucrurile sunt speciale. În jurul acestui club gravitează un Cluj adormit, profund, care ține cu „U” dar se rupe greu de inerția zilei să vină la stadion. Rezultate atrag, orașul e unul competitiv profesional. După ani de eșecuri și demobilizare, când doar cei 2-3000 veneau meci de meci Clujul profund s-a trezit și și-a luat inima în dinți. Lincar a umblat la sentiment, a reușit să ajungă acolo iar victoriile au readus publicul la stadion. Și banii în conturile unui club care a suferit mereu la acest capitol. 14.000 de voci pun o presiune imensă pe orice adversar. Cine a jucat măcar un meci, fie și de amatori, cu public pe margine își dă seama ce important, cât contează, ce aport are pubiclul, peluza, galeria. O victorie cu Slobozia și un rezultat bun în Ghencea o să aducă la Cluj Arena 20-25.000 de fani. E de fapt marea revanșă în fața Sibiului, de data asta acasă, acolo unde s-a pierdut barajul . Va fi un meci mare, posibil meciul promovării în Liga 1 după șapte ani!

Și încă un lucru. Șa-la-la-ul de la finalul meciurilor, cântat de tinerii peluzei împreună cu tot stadionul pentru tinerii din teren înseamnă acum ”U”. Un club ce trebuie să promoveze acolo unde merită. În Liga 1.

Foto Dan Bodea

Written by 

Peste 20 de ani de experiență în industria media din România, autor al istoriei presei clujene, "Colosul cu picioare de hârtie", dar și co-autor al volumului "Cluj contra Cluj - Istoria celui mai vechi derbi local din România", o sinteză a confruntărilor directe dintre "U" Cluj și CFR, realizată în colaborare cu jurnalistul Bogdan Stanciu.

2 thoughts on “Patru finale pentru o promovare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.