Constantin Din, noul președinte al Federației Române de Handbal!

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal, în care s-au organizat alegeri pentru funcţia de preşedinte al FRH, s-a încheiat. Constantin Din şi Alexandru Dedu au ajuns în turul al doilea al alegerilor, iar victoria i-a revenit primului, cu un avans confortabil.

Constantin Din a obţinut 225 de voturi, în timp ce Dedu, contestat masiv de numele grele ale handbalului românesc, a fost preferat de 66 de votanţi.

La alegerile precedente, Alexandru Dedu a câştigat la limita limitelor competiţia cu Narcisa Lecuşeanu, contracandidata sa, 100 la 99!

Pentru președinția FRH îşi depuseseră dosarele patru candidați: Alexandru Dedu, Constantin Din, Maximilian Gavrilă şi Bogdan Voina.

Dedu a ocupat funcția de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal din 10 februarie 2014, iar la alegerile din acest an el candidează pentru al treilea său mandat consecutiv. 

Foto: Digisport

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.