Performanță notabilă pentru tenisul clujean. Briana Szabo a intrat în primele 1000 de jucătoare ale lumii din circuitul WTA

Tenismena clujeancă în vârstă de 16 ani, Briana Szabo, legitimată la Winners Tennis Club Cluj, a reușit un succes important in Egipt, la un turneu din Cairo.

După un meci de peste trei ore, Briana Szabo a învins-o pe franțuzoaica Emeline Dartron (440 WTA), cu scorul de 4-6, 7-6, 6-3, în primul tur al competiției din capitala Egiptului.

Foto Briana Szabo

Astfel, acest succes o propulsează pe tânăra jucătoare clujeancă între primele 1000 de jucătoare din lume în circuitul profesionist al WTA, mai exact pe locul 975 WTA.

Turneul Futures de la Cairo are premii în valoare de 25.000 de dolari, iar pentru victorie sportivele primesc 5 puncte.

În cazul în care va intra în fazele superioare ale competiției, BSzabo ar avea șansa de a acumula peste 50 de puncte.

Următorul adversar pentru jucătoarea româncă este Emily Welker (861 WTA), în fața căreia aceasta a pierdut recenr, la tie-break, scor 3-6, 6-3, 4-10. 

Briana Szabo a beneficiat în 2021 de un wild-card și a evoluat pe tabloul principal la Winners Open, dar și în calificările Tranyslvania Open, cele două turnee WTA 250 care au avut loc la Cluj-Napoca.

FOTO: Lucian Nuță

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *